Ce a aflat un bărbat după câteva investigații de rutină

Data publicării:
Prof_Dr_Constantin_Gingu Articol susținut de SANADOR

Multe dintre afecțiunile severe pot fi tratate cu succes dacă sunt diagnosticate din timp. Pentru identificarea precoce, controalele medicale periodice și efectuarea unui set de analize și investigații de rutină sunt esențiale.

Florin locuiește în străinătate, dar a revenit în România pentru câteva luni și a decis să își verifice starea generală de sănătate. Rezultatele investigațiilor aveau să îl ia prin surprindere. În urma unei ecografii abdominale, a aflat că pe rinichiul stâng avea o tumoră, care necesita investigații mai amănunțite. S-a programat la un consult de urologie la SANADOR, unde i-a fost confirmat diagnosticul de cancer la rinichi.

Bărbatul avea nevoie de tratament pentru cancer cât mai repede posibil. În cazul său, era necesară o intervenție chirurgicală, iar pentru aceasta Florin s-a programat la Conf. Dr. Constantin Gîngu, medic primar urologie și coordonatorul pentru Chirurgia Urologică Oncologică și Reconstructivă la Spitalul Clinic SANADOR. Medicul i-a recomandat o intervenție de nefrectomie radicală stângă. În cazul lui Florin, operația a fost realizată robotic, cu ajutorul celui mai avansat sistem chirurgical existent – da Vinci Xi.

Nefrectomia radicală este o operație complexă, prin care chirurgul îndepărtează rinichiul afectat în totalitate. În unele cazuri, poate fi necesară și excizarea ganglionilor limfatici, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Florin. De asemenea, în timpul operației de nefrectomie pot fi eliminate și alte structuri anatomice din proximitate, care au fost afectate.

Deși nu a fost o intervenție ușoară, operația a decurs fără probleme și s-a încheiat cu succes. Fiind o operație minim invazivă, pacientul s-a recuperat rapid și complet, iar după șase zile a primit permisiunea de a se externa. În prezent, Florin se simte foarte bine, și-a reluat activitățile zilnice obișnuite, respectă cu strictețe toate recomandările date de Conf. Dr. Constantin Gîngu și revine periodic la control.

La SANADOR, pacienții au acces la consulturi de specialitate și la investigații specifice pentru diagnosticul corect al diferitelor afecțiuni urologice. Tratamentul este stabilit individualizat, în funcție de specificul fiecărui caz în parte. Pentru cele mai bune rezultate terapeutice, atunci când este necesar, pacienții beneficiază și de consulturi interdisciplinare. Dacă există indicație pentru tratament chirurgical, intervențiile sunt realizate la Spitalul Clinic SANADOR în condiții de maximă siguranță, într-un bloc operator foarte bine dotat, de chirurgi foarte bine pregătiți și cu vastă experiență.

Operațiile sunt realizate la Spitalul Clinic SANADOR atât clasic, prin abord deschis, cât și minim invaziv – laparoscopic sau prin chirurgie robotică, cu ajutorul celui mai avansat sistem chirurgical robotic existent în acest moment în lume, da Vinci Xi. Postoperator, pacienții primesc îngrijiri avansate în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, acreditată ca Secție ATI de categoria I. În cazul unei urgențe medicale sau chirurgicale, pacienții se pot adresa Compartimentului de Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic SANADOR, singurul din sistemul medical privat din România, care funcționează cu 26 de linii de gardă, inclusiv linie de gardă de urologie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri