Bărbatul infirm filmat în timp ce se târa pe scările dispensarului a anunțat că intră în greva foamei

Data publicării:
pacient

Un bărbat cu handicap din judeţul Vaslui anunţă că va intra în greva foamei, în semn de protest faţă de modul în care statul român îi umileşte pe cei asemenea lui.

Omul, care are un picior amputat, a fost filmat anul trecut în timp ce se târa, la propriu, pe scările dispensarului în care se află medicul de familie. Spune că şi acum este în aceeaşi situaţie.

Pentru românii cu dizabilităţi, nimic nu se schimbă în bine, continuă bărbatul. Dimpotrivă, măsurile luate de guvern i-au lăsat fără alocaţie de hrană pe însoţitorii persoanelor cu handicap.

Ioan Mătasă: Nesimțirea aici e mult prea mare ca să putem lupta cu ea. La lucruri din-astea, nu puteam lua decât măsuri radicale. Nu se face nimic. Dacă te duci și întrebi ceva despre drepturi, nu știu absolut nimic, dacă e vorba de drepturile lor, se știe din secunda doi. Cum putem să îi trezim la realitate? Decât făcând gesturi extreme.

-Când intrați în greva foamei?

-De miercuri, am decis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri