Acuzație gravă: Minerul decedat joi, ucis de bacterii. Control la Spitalul de Arsuri
Data actualizării: Data publicării:
Unul dintre minerii răniţi grav în urma exploziei din Mina Uricani a murit, joi dimineaţa, la Spitalul de Arşi din Capitală. Bărbatul avea arsuri pe 50% din suprafaţa corpului şi la nivelul căilor respiratorii. Și se pare că la doi ani de la tragedia din Colectiv infecţiile intraspitaliceşti continuă să facă victime. E acuzaţia extrem de gravă făcută de Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor. Ministerul Sănătății a cerut un control la Spitalul de Arsuri în urma acestor acuzații.
ACTUALIZARE. Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a cerut Inspecției Sanitare de stat să facă verificări la Spitalul de Arsuri după decesul minerului.
La doi ani de la tragedia din Colectiv, continuă să moară oameni din cauza bacteriilor din spitalele românești.
Minerul care a încetat din viaţă în această dimineaţă după explozia din mină din urmă cu 10 zile ar fi fost ucis de infecţiile dobândite în Spitalul de Arsuri din Capitală.
Fişa pacientului arată clar faptul că avea două infecţii cu Klebsiella şi Pioceanic, germeni extremi de periculoşi ce se găsesc cel mai adesea în spitale.
Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor susţine că pioceanicul a ajuns în corpul minerului din cada în care a fost spălat.
Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor: În opinia mea, acest spital trebuie închis imediat. Deși ne-am lăudat la doi ani de la Colectiv că la acest spital s-a înființat o secție de terapie intensivă nou, modernizată, cu protecția pacientului și a personalului, această secție este colonizată cu bacterii foarte periculoase.
Mai mult, procedurile de îngrijire medicală sunt de-a dreptul criminale. Pacienții sunt spălați într-o cadă, aceeași cadă veche de ani de zile care aceeași husă. Acest miner practic a murit din cauza infecției cu klebsiella. Avem buletinul de analize medicale care confirmă acest lucru. Avem avertizori de integritate din spital (...) alții care ne-au confirmat acest lucru. (...) Se bănuiește, la modul cât se poate de rezonabil, că infecția s-a produs prin cada de baie care este folosită la toți pacienții. Acea cădiță are o husă de plastic care este folosită de fiecare dată, este doar spălată și dezinfectată superficial și refolosită la alți pacienți. În mod normal acea husă trebuie să fie de unică folosință. Avem date că el a venit steril din punct de vedere al bacteriilor patogenice (...). Ultima recoltare pe care noi o avem este că a fost colonizat cu klebsiella și piocianic multirezistent la tratament și practic pe urmă a intrat în sepsis sever.
Este un individ care trebuie înlăturat imediat din acel spital. Noi l-am prins cărând materiale din spital, făcând intervenții chirurgicale de estetică.