Actorul Alec Baldwin va fi acuzat de omor involuntar după ce a împușcat-o cu armă de recuzită pe Halyna Hutchins, director de imagine al filmului Rust, relatează BBC. Incidentul mortal a avut loc pe platoul de filmare.
Baldwin repeta o scenă pentru filmul Rust când a tras focul de armă la o fermă de lângă Sante Fe, New Mexico, în octombrie 2021.
Hannah Gutierrez Reed, armurierul filmului, va fi acuzată și ea de omor involuntar.
Niciunul nu a comentat acuzațiile.
Joi, procurorul districtual din Santa Fe, Mary Carmack-Altwies, a anunțat într-o declarație că acuzațiile vor fi depuse până la sfârșitul lunii.
„Actorul și producătorul Alec Baldwin și armurierul Hannah Gutierrez-Reed vor fi acuzați fiecare de două acuzații de omor involuntar”, a declarat aceasta. „După o analiză amănunțită a probelor am stabilit că există suficiente dovezi”.
„Din punctul meu de vedere, nimeni nu este mai presus de lege și toată lumea merită dreptate”, a mai spus Carmack-Altwies.
În august, actorul în vârstă de 64 de ani, cunoscut pentru seria „30 Rock”, a spus că se aşteaptă ca nimeni să nu fie acuzat, declarând că a angajat un detectiv particular pentru a investiga cazul.
Editor : Liviu Cojan