Loviturile puternice sau căzăturile accidentale pot provoca complicații serioase în cazul persoanelor care au proteze articulare, mai ales dacă aceste traumatisme au loc la vârste înaintate. În această situație s-a aflat și Gheorghe, în vârstă de 82 de ani, cu proteze la ambele șolduri, care în urma unei căzături a început să aibă dureri severe la șoldul drept. Îngrijorat, bărbatul s-a programat pentru o consultație la Dr. Adrian Dima, medic primar ortopedie și traumatologie la Spitalul Clinic SANADOR.
Gheorghe avea mare încredere în Dr. Adrian Dima, care îl tratase și cu 7 ani în urmă de coxartroză severă, printr-o intervenție de artroplastie bilaterală de șold. În urma consultației și a investigațiilor imagistice, Gheorghe a aflat că traumatismul suferit provocase decimentarea și deplasarea protezei de șold de la piciorul drept, în timp ce proteza de șold de la piciorul stâng era încă într-o stare foarte bună.
Pentru că bărbatul avea dureri intense și nu se mai putea deplasa, Dr. Adrian Dima i-a recomandat o intervenție pentru revizia protezei de șold afectate în urma căzăturii. Practic, era necesară o nouă operație, prin care vechea proteză să fie înlocuită cu o altă proteză articulară, care să-i redea pacientului mobilitatea. Intervenția chirurgicală de revizie a protezei este una deosebit de complexă, iar pentru obținerea unor rezultate bune și prevenirea complicațiilor, trebuie să fie realizată de o echipă chirurgicală foarte experimentată.
Gheorghe a acceptat tratamentul chirurgical recomandat, iar operația de revizie a protezei de șold efectuată de Dr. Adrian Dima a avut loc cu succes la Spitalul Clinic SANADOR. Pacientul s-a recuperat repede, a avut o evoluție clinică foarte bună și a putut urma în scurt timp un program personalizat de recuperare medicală, prin proceduri recomandate de un medic specialist. După externare, a continuat acest program individualizat, pentru a beneficia de o reabilitare optimă. În prezent, bărbatul se simte foarte bine, se poate deplasa și revine periodic la consultație.
La Spitalul Clinic SANADOR, intervențiile chirurgicale de protezare articulară și de revizie a protezelor sunt efectuate de chirurgi ortopezi foarte experimentați, care folosesc tehnologie de ultimă generație. Operațiile se desfășoară în cele mai bune condiții, într-unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din România, cu sprijinul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I.
Chirurgii ortopezi de la Spitalul Clinic SANADOR realizează cu rezultate foarte bune diferite intervenții chirurgicale prin abord deschis, cum sunt cele necesare pentru o proteză de șold sau o proteză de genunchi, dar și proceduri minim invazive, artroscopice, în funcție de specificul fiecărui caz în parte.
Pentru o recuperare rapidă și de durată, pacienții au acces la Spitalul Clinic SANADOR la un program individualizat de reabilitare medicală, prin proceduri și exerciții recomandate de un specialist în recuperare medicală, pentru redobândirea mobilității și ameliorarea disconfortului.