Portocale cu pesticide și cu etichete schimbate, retrase din magazine. Cei care le-au cumpărat sunt sfătuiți să nu le consume

Data publicării:
portocale in ladita
Portocale retrase de la vânzare. Foto: Profimedia Images

O cantitate înseamnată de portocale cu pesticide au fost vândute în hipermarketuri. Produsele erau etichetate ca fiind din Grecia, când, de fapt, proveneau din Egipt. Fructele urmează să fie retrase din magazine, iar cei care le-au cumpărat sunt sfătuiți să nu le consume, ci să le returneze sau să le distrugă. Directorul general al ANSVSA, Mihai Ponea, a declarat joi , la Digi24, că există și o suspiciune de fraudă alimentară, pentru că s-ar fi schimbat cu intenție originea acestor produse.

 

"S-a constatat existența unui lot de 20 de tone de portocale, dintre care 12,5 tone au ajuns pe rafturile unui supermarket, cu origine Grecia. În acest caz, este vina depozitului, care a încercat, după părerea mea, să schimbe cu intenție originea acestor produse, ele provenind din Egipt. La această oră, se desfășoară o anchetă care să elucideze dacă acest fapt a fost făcut cu intenție și atunci vom informa organele abilitate pentru a continua această anchetă. Mă îngrijorează că se încearcă această fraudă alimentară, să se spună că portocalele provin din Grecia, ele provenind din Egipt și mai grav este că ele sunt contaminate cu două reziduri de pesticide", a spus directorul ANSVSA la Digi24. 

Potrivit unui comunicat, Carrefour România a decis retragerea de la vânzare și rechemarea de la clienți a unor portocale la care a fost constatată o depășire a valorilor admise de reziduuri de pesticide.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat joi că în urma notificării primite din partea furnizorului Andros Stil SRL, Carrefour România SA a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la clienți a unui lot de portocale.

Produsul a fost rechemat după ce s-a constatat o depășire a valorilor admise de reziduuri de pesticide (Lambda-Cyhalothrin, Chlorpirifos).

Este vorba de produse comercializate în perioada 23.12.2021 – 05.01.2022.

„Originea produsului a fost menționată eronat pe etichetă de către furnizorul Andros Stil SRL ca fiind Grecia, produsul fiind origine Egipt”, a transmis ANSVSA.

Se recomandă persoanelor care dețin produse din acel lot să nu le consume, ci să le distrugă sau să le ducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Doi vloggeri britanici au rămas uimiți după ce au vizitat Bucureștiul. Cel mai mult le-a placut...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Orașul în care nu ai voie să mori. E interzis prin lege
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...