Premierul a fost întrebat de jurnalişti, la Giurgiu, dacă este de acord cu vicepremierul Liviu Dragnea, potrivit căruia pactul de coabitare mai poate fi salvat.
„Sigur că poate fi salvat, ca şi şantierul acesta. Sigur că poate fi, contează să existe nişte oameni de bună credinţă. Eu îmi doresc acest lucru”, a spus el, citat de Mediafax.
Întrebat despre concluziile discuţiilor dintre reprezentanţii Guvernului şi ai Administraţiei Prezidenţiale în problema pactului de coabitare, premierul a răspuns că „se continuă să se discute”.
Ponta a făcut aceste declaraţii la Giurgiu, unde a participat, alături de Liviu Dragnea, la ceremonia de lansare la apă a patru nave multifuncţionale în acţiuni de protecţia mediului, care vor fi utilizate în astfel de operaţiuni în porturile Giurgiu, Drobeta Turnu Severin, Cernavodă şi Călăraşi.
Vicepremierul Liviu Dragnea declara astăzi că premierul Victor Ponta vrea ca acordul de coabitare cu preşedintele Traian Băsescu să funcţioneze și că pactul poate fi salvat.
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat miercuri seara, la Digi24, că va avea loc cel puțin o nouă întâlnire a experților care analizează pactul de coabitare dintre președinte și premier.
Ministrul a făcut parte din echipa de tehnicieni care l-a reprezentat pe Victor Ponta la o primă întâlnire cu doi consilieri ai președintelui, în încercarea de a media o reconciliere în termenii pactului de coabitare. Robert Cazanciuc a spus că a plecat optimist de la reuniune.