Exclusiv Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală
Data actualizării: Data publicării:
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la Digi24, că este „îngrijorat”, dar că nu crede că va avea loc un război nucleară. „Putin nu îmi dă impresia că a plecat din lumea asta”, precizează acesta.
„Sunt îngrijorat, dar nu văd războiul nuclear ca o variantă, ca o alternativă la ce avem acum. Putin știe... când a dat prima lovitură nucleară, în câteva secunde o primește și el pe a lui și nu știe unde, că Rusia e mare. Nu cred că s-a ajuns la nivelul la care lideri ai lumii au ajuns degenerați.
Putin nu îmi dă impresia că a plecat din lumea asta, că are Alzheimer sau știu eu ce boală, scuze pentru cei care au această boală. Nu îmi dă impresia că nu mai e stăpân pe gândirea lui. E stăpân pe propaganda lui. Nu cred într-un război nuclear.
Cine crede că Rusia va ceda vreun centimetru de teritoriu ocupat se înșală. Pacea nu se poate stabili decât cu Zelenski să înțeleagă că totul are o limită, dar și restul să înțeleagă, iar țările vecine, România, Republica Moldova, Polonia, țările baltice să primească garanții de securitate puternice.
O să spuneți: «Suntem în NATO e destul». Nu e suficient. (...) Marea problemă este că Putin, fiind un șef de stat care nu respectă tratatele, garanțiile trebuie să fie dincolo de NATO, iar garanțiile trebuie să fie prin dotarea flancului estic care să îl descurajeze pe Putin să se extindă”, a afirmat Traian Băsescu.
_______________________
Înregistrarea interviului lui Traian Băsescu la Digi 24.