Victor Ponta și Traian Băsescu / Foto: Mediafax
„Genul acesta de atitudini sunt reprobabile. Bănuiesc că nu sunt mai începător decât în luna mai sau decât eram anul trecut, când am participat la Consiliul European”, a declarat premierul Victor Ponta.
Potrivit Mediafax, Victor Ponta a mai spus că că orgoliul şi frustrarea personală de a reprezenta României la Consiliul European într-un domeniu în care Guvernul este cel care are competenţe creează deservicii ţării şi împiedică reprezentarea corectă a intereselor industriei româneşti de IT.
Traian Băsescu a explicat, înainte de plecarea la Consiliul European de la Bruxelles, care vor fi temele de discuţie, una dintre acestea fiind digitalizarea. El a subliniat că „ar fi fost păcat să fie trimis acolo un începător”.
„Cu privire la nevoia unor cunoscători într-ale digitalizării, vreau să spun că nu ştiu vreunul din şefii de stat şi de guvern – membri ai Consiliului European - care să vină din economia digitală. Toţi sunt oameni politici. În Consiliul European nu se iau decizii tehnice. Guvernele sunt cu guvernele, Consiliul European e cu oamenii politici. Vreau să le reamintesc celor care cred că viaţa a început odată cu ei, că sunt unul din şefii de stat care au contribuit la realizarea agendei UE 2000 - 2020 în care unul din piloni e digitalizarea. Ar fi fost fost păcat să trimitem acolo un începător”, a declarat șeful statului.
Traian Băsescu şi-a manifestat public nemulţumirea, recent, faţă de prestaţia premierului Victor Ponta la Consiliul European din luna mai, când s-a discutat despre energie.
„A vrut să se ducă la Consilul European pe energie în mai, înainte de decizia Nabucco sau TAP, a avut mandat să susțină Nabucco în Consiliu. În intervenție a susținut Nabucco, dar nu a știut cum să facă să fie introdus în documentul Consiliului că Nabucco e prioritar. În mandat a avut clar scris Nabucco, nu TAP. Iar în concluziile Consiliului pe energie din mai nu apare deloc Nabucco, ci soluția Sud. I-am dat mandat semnat și s-a întors cum s-a dus, adică s-a plimbat cu avionul”, declara, luna aceasta, președintele Traian Băsescu.