Președintele României, Klaus Iohannis, interviu pentru The Independent: "Nu sunt un rebel, ci sunt un altfel de politician"

Data publicării:
Final Iohannis-1.Still001

Klaus Iohannis, un conservator în vârstă de 55 de ani, are deocamdată doar experienţa conducerii unui oraş medieval al României, scrie The Independent. Preşedintele României le-a vorbit jurnaliştilor publicaţiei britanice despre priorităţile mandatului, consolidarea statului de drept şi combaterea corupţiei. În plus, noul preşedinte vrea să schimbe faţa politicii pe durata mandatului său.

"Cred că am avut prea mult spectacol, prea multe dezbateri seci şi soluţii insuficiente. Multe trebuie să se schimbe" le-a spus Iohannis jurnaliștilor de la The Independent .

Potrivit sursei citate, lipsa de experienţă a lui Klaus Iohannis în politica naţională s-a transformat într-un avantaj în faţa electoratului sătul de politicienii pe care i-a văzut implicaţi în certuri mărunte şi insulte în timp ce şomajul era în creştere, iar agricultura şi pensiile erau în declin. Jurnaliştii publicaţiei britanice scriu că înaintea alegerilor prezidenţiale, majoritatea instituţiilor de presă anticipau o victorie a premierului Victor Ponta. În al doilea tur, Iohannis a câştigat. Noul preşedinte crede că numărul mare de voturi s-a datorat succesului campaniei sale de a atrage tineri prin intermediul reţelelor de socializare.

"Am fost uimit de numărul uriaş de persoane care mă urmăreau (pe Facebook) la sfârşitul campaniei mele. Chiar acum, acesta este în jur de 1,3 milioane. Nu mi-am imaginat vreodată că voi fi politicianul numărul unu din Europa pe Facebook."

Klaus Iohannis le-a mai spus jurnaliştilor britanici că alegerea sa a fost un şoc pentru mulţi policieni români. Noul preşedinte a descris şi cum ar vrea să arate România după cei 5 ani de mandat la Cotroceni.

"La sfârşitul mandatului meu, România trebuie să fie o democraţie mai funcţională. Până atunci, nimeni nu ar trebui să pună la îndoială statul de drept în România. Sistemul de educaţie ar trebui să fie suficient de bun pentru a ne face mândri. Oamenii ar trebui să primească tratamente decente în spitale. Şi economia ar trebui să fie suficient de bună pentru a încuraja românii care locuiesc în străinătate să se întoarcă acasă."

Pare a fi o ţintă înaltă, dar domnul Iohannis a dovedit deja că poate răsturna predicţiile experţilor, conchide The Independent.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri