Premierul Ciucă a anunțat măsurile din programul „Sprijin pentru România”. Primele măsuri intră în vigoare de la 1 mai
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, luni seară, principalele măsuri ale programului „Sprijin pentru România”, adoptat de coaliţia de guvernare pentru a contracara efectele crizei economice. Acesta a precizat că primele măsuri vor intra în vigoare la 1 mai.
„Primele măsuri vor intra în vigoare cel mai devreme la 1 mai. Ele au perioadă de aplicare până la sfârşitul anului. Doar pentru cele care au suport deja programele din fonduri europene, acestea vor continua şi după 31 decembrie 2022”, a declarat premierul, la o conferință de presă alături de liderii coaliției.
„În acest pachet avem măsurile care vizează sprijinirea cu până la 400.000 de euro a companiilor care au suferit sau suferă de pe urma acestor creşteri ale preţurilor la energie sau cele care sunt afectate de contextul regional. Sunt, de asemenea, măsurile care vizează pachetul social. Şi ele vor continua şi în anul viitor. Toate acestea urmează să fie agregate în funcţie de măsurile care urmează să fie luate în continuare la nivelul UE şi bugetul pentru anul viitor”, a spus Nicolae Ciucă.
Măsuri de ajutor pentru economie
Premierul a început cu măsurile din domeniul economiei și a precizat că beneficiarii măsurilor sunt IMM-urile, dar și marii investitori, transportatorii şi distribuitorii, investiţiile publice în derulare și nu în ultimul rând agricultura.
IMM-uri: ajutor pentru utilități
„300 de milioane de euro vor fi alocaţi pentru a sprijini IMM-urile care se confruntă cu dificultăţi din cauza efectelor generate de contextul regional. Va fi acordat un ajutor de până la 400.000 de euro per firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de peste 15% la utilităţi. Programul intră în vigoare de la data de 1 iunie”, a anunțat premierul.
Ajutor de stat pentru investiții de peste 1 milion de euro
„Investiţiile reprezintă motorul creşterii economice. Avem în vedere un buget de 200 de milioane de euro pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie. Vorbim de acordarea unui ajutor de stat pentru încurajarea investiţiilor în valoare de peste un milion de euro, cu efect important de dezvoltare regională, cu perspective de continuare. Programul intră în vigoare de la 1 mai”, a precizat liderul liberal.
De asemenea, guvernul a prevăzut ajustarea contractelor de investiţii publice în derulare, finanţate din fonduri naţionale şi europene - o măsură ce are în vedere creşterea preţurilor la materiale, manoperă, transport şi utilaje. Astfel, pentru susţinerea investiţiilor publice sunt alocate 5,2 miliarde de lei în acest an, pentru continuarea şi finalizarea contractelor în derulare, a informat Nicolae Ciucă.
Subvenții pentru carburant
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Potrivit acestuia, 300 de milioane de lei vor fi direcţionaţi firmelor de transport rutier de mărfuri, de persoane şi pentru companiile de distribuţie.
„Pentru companiile de transport şi distribuţie, afectate de creşterea preţurilor la combustibili, punem în aplicare un mecanism de sprijin, prin care vom acorda o subvenţie de 0,50 lei/litrul de carburant. Beneficiari vor fi aproximativ 4.000 de firme”, a spus Nicolae Ciucă.
Protejarea locurilor de muncă
Acesta a anunţat şi măsuri importante pentru protejarea locurilor de muncă.
Angajaţii în şomaj tehnic vor beneficia de 75% din salariu până la sfârşitul anului, începând cu data de 1 mai, valoarea totală a programului fiind de 450 de milioane de lei.
De asemenea, va continua şi Programul Kurzarbeit.
Sprijin pentru agricultură
Pentru agricultură, sunt luate măsuri de susţinere care vizează fermierii, IMM-urile din sector şi industria agro-alimentară.
Astfel, 200 de milioane de euro sunt alocate procesării produselor agricole în România, fermierii care fac acest lucru urmând a beneficia de o primă de 10% din valoarea produselor procesate, de la 1 iunie.
Un grant în valoare de 300 de milioane de euro capital de lucru pentru fermierii români a fost de asemenea aprobat, termenul până la care se vor încheia contractele de finanţare fiind de 30 iunie.
Nicolae Ciucă a anunţat că salariul minim în agricultură și industria alimentară va fi de 3.000 de lei brut, măsura urmând să fie aprobată săptămâna viitoare în Parlament.
„Capitalizăm cu 100 de milioane de euro Casa de Comerţ 'Unirea', integrator de programe naţionale în agricultură, de la data de 1 august, fonduri de la bugetul de stat”, a mai informat premierul.
Măsuri de protecție socială
În domeniul social, urmează să fie acordate vouchere în valoare totală de un miliard de euro - 50% fonduri europene, 50% fonduri de la bugetul de stat.
Vouchere de 50 de euro pentru alimente
Voucherele pentru alimente de bază vor avea o valoare de 50 de euro, fiind acordate la fiecare două luni pentru:
- familii cu cel puţin doi copii sau monoparentale, cu venit mai mic de 600 de lei/lună;
- pensionari cu venit mai mic de 1.500 de lei/lună;
- persoanele cu venit minim garantat;
- persoanele cu dizabilităţi.
Pachetul intră în vigoare începând cu data de 1 iunie.
Vouchere pentru elevi
Elevii care primesc bursele sociale vor beneficia de vouchere în valoare de 30 de euro pentru fiecare lună în care sunt organizate cursuri şcolare, pentru cumpărarea de alimente, rechizite şi haine.
Valoarea totală a pachetului este de 33 de milioane de euro.
200 de lei în plus pentru salariul minim
Totodată, se prevăd 200 de lei în plus pentru salariul minim, fiind vorba despre o creştere voluntară scutită de taxe.
Tichetele de masă se majorează la 30 de lei
Valoarea tichetelor de masă va creşte cu 50%, de la 20,17 de lei la 30 de lei.
Norma de hrană dublată în spitale și azile
De asemenea, va fi dublată norma de hrană pentru pacienţii din spitale şi vârstnicii instituţionalizaţi de la 11 lei pe zi la 22 de lei pe zi.
Peste 3 milioane de persoane vor beneficia de această măsură.
Măsuri pentru copiii instituționalizați
Vor fi majorate drepturile acordate copiilor din sistemul de protecţie specială, inclusiv ale celor cu dizabilităţi care se află în acest sistem, precum şi mamelor din centrele maternale.
Valoarea totală a pachetului de sprijin, de care vor beneficia aproximativ 47.000 de copii, este de aproximativ 86 de milioane de lei.
Alocaţia zilnică de hrană creşte de la 12 lei la 16 lei pe zi, respectiv de la 16,6 la 22 de lei pe zi, funcţie de vârsta copilului.
Sumele lunare de care beneficiază copiii şi tinerii din sistemul de protecţie specială pentru unele nevoi personale se majorează de la 28 de lei la 150 de lei.
Cresc cu 58% sumele acordate anual copiilor şi tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite, alocaţia lunară de plasament de la 630 de lei la 900 de lei iar în cazul copiilor cu dizabilităţi de la 945 de lei la 1.350 de lei lunar.
Măsuri pentru sprijinirea tinerelor familii
În ce priveşte măsurile de sprijin pentru cuplurile care nu pot avea copii, numărul persoanelor care pot aplica pentru astfel de programe va creşte de la 300 la 5.000 în anul 2022. Valoarea totală a programului este de aproximativ 100 de milioane de lei.
Tinerele familii vor putea beneficia de credit în valoare de maxim 75.000 de lei, garantat în proporţie de 80% de către stat, pentru plata cheltuielilor cu creşa, grădiniţa, şcoala, after school, plata chiriei, avans din achiziţia unei locuinţe.
În cadrul Programului Naţional Student Invest, se va acorda credit în valoare de maxim 50.000 de lei, în proporţie de 80% garantat de către stat, pentru taxe de studii, publicarea unor cărţi sau a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studenţeşti.
Documentul „Sprijin pentru România” poate fi consultat aici.
Întrebat, luni, de unde va face rost de bani pentru măsurile anunţate, ministrul finanțelor, Adrian Câciu, a răspuns că se bazează pe o mai bună colectare la buget și a exclus posibilitatea ca taxele și impozitele să crească în acest an.
Editor : Luana Pavaluca
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News