Liderii grupurilor parlamentare negociază acum cu managerii unor hoteluri de patru şi cinci stele posibilitatea de a obţine camere mai ieftine, care să se încadreze în suma de 4.000 de lei pe lună pe care ar urma să o primească fiecare parlamentar care nu are locuința în București. E jumătate din cât a plătit Parlamentul până acum pentru cazarea senatorilor și deputaților. Aleşii s-au declarat dispuşi să renuţe la unele facilităţi care ar ieftini cazarea.
Administraţia hotelurilor Radisson, Mariot şi Rin va analiza cererea şi va da un răspuns săptămâna viitoare.
Aleşii sunt gata sa renunţe la unele servicii oferite de hotel cum ar fi micul dejun, curăţenia zilnică şi accesul la sala de fitness.
Parlamentarii au primit o ofertă din partea Asociaţilor Patronale din Turism, care promite condiţii de 4 stele la preţuri avantajoase. De precizat că numai hotelurile de două şi trei stele au tarife sub 4.000 de lei pe lună, potrivit site-ului booking.com.
Ca să nu fie nevoiţi să stea cu chirie, unii parlamentari invocă tot felul de motive.
„Noi nu avem timp să mergem să ne plătim chirie, telefon, întreţinere, să ne ducem hainele la spălat. Acolo ne era foarte comod. În afara faptului că avem o anumită securitate personală acolo”, a declarat Mircea Grosaru, deputat al grupului minorităţilor naţionale.
Alţii care stau deja cu chirie împărtăşesc din experienţa lor.
„Acolo unde am stat am fost atacat în lift şi mi-a luat telefonul”, a mărturisit Mircea Toader, deputat PDL.
Un senator al puterii, veteran al cazării la hotel, pare resemnat.
„Eu am stat opt ani la hotel şi aş prefera tot aşa. Până la urmă trebuie să dăm un exemplu. Nu o să murim acum un an, doi, trei”, a afirmat Ioan Chelaru, senator PSD.
Deocamdată renunţarea la hotel este doar o ipoteză de lucru, care se negociază de două săptămâni şi pe care aleşii o percep ca pe un mare sacrificiu.