Parlament: Bugetele Administraţiei Prezidenţiale, Camerei Deputaţilor, Senatului şi SGG, aprobate
Data publicării:
Plenul Parlamentului a adoptat, luni, bugetele Administraţiei Prezidenţiale, Camerei Deputaţilor, Senatului şi Secretariatului General al Guvernului pe 2018.
Bugetele Administraţiei prezidenţiale, Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost aprobate de parlamentari în forma comisiilor de buget, finanţe, nefiind acceptat niciun alt amendament.
La bugetul SGG, parlamentarii au admis un amendament de suplimentare de la 110.250.000 lei la 115.763.000 lei a fondurilor alocate la capitolul "Sprijinirea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, altele decât cele care primesc subvenţii de la bugetul de stat'. Propunerea a aparţinut grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi fusese respinsă de comisiile de buget, finanţe.
Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2018 a fost adoptat pe articole, luni, în plenul comun al Parlamentului.
Parlamentul îşi va relua dezbaterile asupra proiectului de buget marţi de la ora 14,00, în continuare la anexa 3 referitoare la bugetele ordonatorilor de credite.