Legea care permite aleșilor locali să lucreze în sectorul privat, contestată la CCR
Data publicării:
Aleşii locali nu ar trebui să aibă funcţii sau să exercite activităţi în domeniul privat. Este opinia preşedintelui Klaus Iohannis, care a sesizat Curtea Constituţională cu legea privind incompatibilităţile aleşilor locali.
Şeful statului spune că prin modificările aduse de parlamentari se înlătură garanția exercitării funcției publice cu imparțialitate.
Parlamentarii au decis că aleşii locali pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice. De asemenea, pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca primari sau viceprimari.
Faptele săvârşite ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor, se mai arată în proiectul de lege.