Iohannis, replică pentru Fritz: Timișoara nu a fost niciodată lăsată singură. Nu cunosc motivele acestei evaluări, dar o să le aflu

Data publicării:
klaus iohannis in sedinta de lucru
Președintele Klaus Iohannis Foto: presidency.ro

Timișoara nu a fost niciodată lăsată singură, spune președintele Klaus Iohannis, în replică la declarațiile primarului Dominic Fritz făcute după crima care a avut loc luni în oraș, între migranți, potrivit Mediafax.

„Aştept informaţii mai detaliate de la Ministerul Afacerilor Interne, dar să ştiţi că Timișoara nu a fost niciodată lăsată singură. Nu cunosc motivele acestei evaluări făcute de primar, dar o să le aflu. Zona este de graniţă cu Serbia și Ungaria. Am avut tot timpul o presiune destul de mare de flux migratoriu. Primesc zilele acestea un raport detaliat, după care o să-l rog pe domnul ministru să facă publice datele. Dar, încă o dată, Timişoara nu va fi lăsată singură”, a spus joi Klaus Iohannis.

Timișoara nu poate fi lăsată să gestioneze singură problema, spunea primarul Dominic Fritz după crima care a avut loc luni în oraș, între migranți. Fritz definește Timișoara drept hub al traficanților.

Dominic Fritz s-a declarat, marți, într-o conferință de presă, șocat de incidentul grav care „neliniștește foarte mulți timișoreni”.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri