Iohannis: Îi felicit pe părinții care și-au adus copiii în Piața Victoriei
Data publicării:
Preşedintele Klaus Iohannis a venit marți în Parlament, pentru a adresa un mesaj în faţa Camerelor reunite. Printre temele abordate se numără și demonstrațiile din ultimele zile din țară spunând că „democrația trebuie apărată zi de zi”. De asemenea, președintele a ținut să-i felicite pe părinții care și-au adus copiii în Piața Victoriei.
„Probabil ați urmărit imagini de la demonstrațiile care au avut loc în ultimele zile, cea mai mare în Piața Victoriei, dar și în multe alte localități din România și în străinătate. Imaginea aceea splendidă din Piața Victoriei cu telefoanele iluminate cred că o știți cu toții.
Când politicienii au încercat să ducă democrația în coridoarele întunecare, românii au ieșit în stradă și au readus lumina democrației.
Democrația trebuie apărată zi de zi. Democrația nu este niciodată de la sine înțeleasă și pentru multă democrație este nevoie de multă educație.
Îi felicit pe părinții care și-au dus copiii în Piața Victoriei.
Să păstrăm democrația vie și țara curată, la propriu și la figurat, pentru generațiile care vin după noi, pentru viitorul României”, a declarat președintele Klaus Iohannis.