Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care românii din diaspora vor putea vota două zile la alegerile parlamentare din decembrie. Printre modificările în legislația electorală, perioada de vot a fost prelungită până la ora 23:59 pentru cei care la ora 21:00 se află în secție sau la coadă, în afara secției. Totodată, legea clarifică statutul votului în țările unde unele secții ar putea fi închise din cauza pandemiei.
Legea pentru organizarea scrutinului electoral din decembrie, la care românii își vor alege reprezentanții din Parlament, a fost modificată în comisiile de specialitate din Parlament, la începutul săptămânii.
Printre modificări se numără prelungirea perioadei de vot până la ora 23.59, însă doar pentru cei care la ora 21:00 se află în secție sau la coadă, în afara secției.
De asemenea, un amendament depus de grupul parlamentar al PNL clarifică juridic statutul votului în străinătate, acolo unde, din cauza efectelor pandemiei COVID-19, ar putea fi închise unele secții de votare. Legea modificată prevede că acolo unde sunt astfel de situații, nu se mai organizează alte secții de votare.
Prevederile care pot modifica votul în diaspora:
(1)La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care autoritățile competente din țara de reședință nu permit, din motive de securitate, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, înființarea de secții de votare, atât în sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare cât și în afara acestora, nu se organizează secții de votare în țara respectivă.
(2) La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care autoritățile competente din țara de reședință retrag, din motive de securitate, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, acordul privind înființarea de secții de votare în sediile misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și/sau în afara acestora, nu se mai desfășoară operațiunile de votare în cadrul secțiilor de votare în cauză.
(3) La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care autoritățile competente din țara de reședință retrag pe parcursul procesului de votare, din motive de securitate, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, acordul privind desfășurarea operațiunilor de votare în secțiile de votare organizate în sediile misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și/sau în afara acestora, nu se mai desfășoară operațiunile de votare în cauză. În acest caz, prevederile Legii 208/2015 se aplică în mod corespunzător.
(4) La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care no pot fi asigurate măsurile de securitate impuse de autoritățile statului de reședință în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19 în nicio secție de votare, nu se organizează secții de votare în țara respectivă.
(5) La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care în sediul misiunii diplomatice sau oficiului consular nu pot fi asigurate măsurile de protecție sanitară în vedrea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19 impuse de autoritățile competente din România sau țara de reședință pentru funcționarea secției de votare, aceasta poate fi organizată în orice altă locație din aceeași localitate.
(6) La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care materialele necesare desfășurării votării nu pot fi transmise în termen util înaintea zilei votării, acestea vor fi tipărite, respectiv confecționate pe plan local, prin grija misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, conform procedurii stabilite prin decizie a Biroului Electoral Central.
(7) Biroul electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării, Ministerul Afacerilor Externe și Autoritatea Electorală Permanentă aduc la cunoștință publică, de îndată, situațiile apărute ca urmare a aplicării alin.(1)-(5).
Românii din afara țării ar putea fi nevoiți să voteze prin corespondență
Surse guvernamentale au declarat pentru Digi24.ro că autoritățile de la București au cerut lămuriri de la guvernele țărilor europene unde se află cei mai mulți români, în legătură cu posibilitatea organizării de secții de votare. Cele mai multe nu au oferit niciun răspuns, iar altele au sugerat folosirea votului prin corespondență ca alternativă, având în vedere restricționarea adunărilor publice și a contactului între mai multe persoane.
Editor : Alexandru Costea