Florin Cîțu a anunțat că va fi menținut sistemul fiscal actual, iar taxele și impozitele nu vor crește
Data publicării:
Premierul Florin Cîţu a anunțat că va fi menținut sistemul fiscal actual, iar taxele și impozitele nu vor crește, în scopul sprijinirii economiei în această perioadă.
„ Pentru însănătoșirea economiei românești este nevoie să susținem investițiile publice și private, inclusiv prin continuarea măsurile începute în cursul anului 2020 prin care am salvat locuri de muncă, să restructurăm companiile de stat și să digitalizăm sectorul public. Vom menține regimul fiscal și categoric nu vom crește taxe sau impozite. Sunt obiective asumate de Guvern și așteptate de mediul de afaceri”, este declarația premierului postată pe pagina de Facebook a Guvernului, după întâlnirea pe care a avut-o azi cu cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini.
În cadrul acestei întâlnirii, premierul transmis un apel comunității oamenilor de afaceri pentru susținerea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. „Fie că vorbim despre investitori cu capital românesc sau străin, mediul privat este partener de încredere în acest efort comun de a depăși cu bine pandemia, prin imunizarea populației și respectarea măsurilor de protecție sanitară. Stabilizarea situației epidemiologice și creșterea capacității de vaccinare în lunile aprilie și mai sunt premise clare și sigure că treptat putem să învingem acest virus”, a mai spus premierul.