Firea: Alți doi miniștri au vrut să demisioneze în semn de solidaritate
Data actualizării: Data publicării:
Alţi doi miniştri ai PSD au vrut să părăsească Guvernul la şedinţa-maraton a Comitetului Executiv de joi, în semn de solidaritate cu Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb.
Este vorba de ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi cel al Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, a dezvăluit primarul general al Capitalei. Vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, a mai afirmat că social-democraţii prezenţi la şedinţă le-au convins în cele din urmă să renunţe la intenţia lor.
„În ceea ce privește amenințările cu demisia, nu a fost vorba de amenințări, ci despre faptul că, câteva colege, din solidaritate pentru doamnele Shhaideh și Plumb, au spus că dacă ele sunt considerate ca fiind neadecvate în acest guvern politic se retrag. Ne-am rugat să nu facă acest gest, pentru că ar însemna să slăbim și mai mult acest guvern și că sunt miniștri performanți. Au fost Olguța Vasilescu și Doina Pană. Le-am înțeles. Personal le-am rugat să nu facă un astfel de gest”, a spus Gabriela Firea, la RTV.