Dragnea: Testul suprem al așa-numitei lupte anticorupție va fi când Kovesi nu mai e în funcție

Data actualizării: Data publicării:
dragnea

Într-un nou mesaj adresat scriitorului Gabriel Liiceanu, pe care l-a acuzat că a mințit în cadrul dezbaterii de la Bruxelles pe tema democrației și a justiției din România, președintele PSD, Liviu Dragnea, vorbește despre Laura Codruța Kovesi și despre ireversibilitatea procesului combaterii corupției.

dragnea

Îmi mențin declarația că vorbim prea mult despre cele două funcții. Într-adevăr, combaterea corupției nu ar trebuie să depindă de o funcție sau de o persoană. Altfel, înseamnă că totul este «reversibil». Într-un stat de drept, mecanismele și instituțiile sunt sau ar trebui să fie mai importante decât persoanele în sine. De aceea, mă surprinde idolatria pe care o manifestați față de doamna Kovesi. Testul suprem al așa-numitei lupte anti-corupție se va da abia când domnia sa nu va mai fi în funcție. Nu decid eu și nici nu mă interesează când va veni acel moment. Dar abia atunci vom putea stabili ceea ce vă doriți și dumneavoastră, anume că procesul combaterii corupției este ireversibil, indiferent cine va conduce vremelnic acea instituție după doamna Kovesi”, arată Dragnea, într-un mesaj postat pe Facebook.

Referitor la dezbaterea de la Bruxelles, din Parlamentul European, și la intervenția lui Gabriel Liiceanu, președintele PSD spune: „Un singur lucru poate fi afirmat cu certitudine. Tot acel circ de la Bruxelles, toată acea bălăcăreală isterică despre țara noastră a făcut cu siguranță mai mult rău României și românilor decât o declarație pe care nu am rostit-o niciodată”.

După ce filosoful i-a atribuit șefului social-democraților un citat potrivit căruia acesta ar fi spus că „trebuie să ne concentrăm pe demiterea procurorului-șef al DNA, pe demiterea doamnei Kovesi”, Dragnea i-a trimis o scrisoare președintelui Comisiei de Libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European, Claude Moraes, prin care arată că declarația lui Liiceanu este falsă în totalitate și nu reflectă realitatea din România.

Ulterior, Dragnea a declarat că ia în calcul să depună o plângere penală împotriva lui Gabriel Liiceanu. Scriitorul a admis, printr-un editorial, că a comis o „eroare” folosind ghilimelele pentru citatul respectiv, dar că dorința președintelui PSD în ceea ce privește demiterea șefei DNA ar fi un „adevăr”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri