Dan Barna: „Acesta este începutul sfârşitului pentru Liviu Dragnea”

Data actualizării: Data publicării:
dan barna-digi24

Preşedintele USR, Dan Barna, spune că președintele PSD Liviu Dragnea „a trecut linia roşie” joi, când le-a cerut şefului ANAF şi ministrului de Finanţe să îl execute fiscal de preşedintele Klaus Iohannis pe chirii. Barna mai anunţă că „USR va lupta ca Liviu Dragnea să nu-şi împlinească planul fatal pentru viitorul nostru”.

„Am convingerea că acesta este începutul sfârşitului pentru Liviu Dragnea. A trecut de o linie roşie şi nu va fi iertat de români. Ordinele politice date la TV pentru ministrul Finanţelor şi şeful ANAF să-I execute fiscal şi de urgenţă pe Klaus Iohannis, noua ameninţare cu suspendarea din funcţie a preşedintelui României, trădează mai degrabă disperare”, a scris Dan Barna pe contul său de Facebook, citat de News.ro.

„Disperare am văzut şi ieri, la votul pe Codul Penal, când Dragnea a fost obligat să fure un vot de la PMP, chiar în timpul plenului, ca să-şi treacă legea care-i şterge condamnarea. La 3 voturi!”, a mai scris acesta.

De asemenea, Barna crede că președintele PSD pierde ajutorul celor din partid, anunţând că USR nu îl va lăsa să îndeplinească „planul fatal pentru viitor”.

„Liviu Dragnea îşi pierde sprijinul alor lui, semn că şi unii pesedişti mai au, dacă nu urechi ca să audă strigătul de revoltă al românilor cinstiţi, măcar instinct de conservare. Capătul cerut de Liviu Dragnea înseamnă distrugerea României şi din ce în ce mai mulţi români simt dezamăgire şi revoltă faţă de această putere toxică şi abuzivă care aruncă România înapoi în trecut. Dacă nu se vede în stradă, se vede în sondaje şi din discuţiile cu oamenii. USR va lupta ca Liviu Dragnea să nu-şi împlinească planul fatal pentru viitorul nostru. Nu România va ajunge la capăt, ci Dragnea, la capătul carierei lui construite pe furt şi abuz!”, a continuat Dan Barna.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a transmis, joi, preşedintelui ANAF, Ionuţ Mişa, şi Ministerului Finanţelor întrebarea dacă „au de gând să recupereze sutele de mii de euro de la domnul preşedinte Iohannis”.

„Eu îl întreb şi acum pe domnul Mişa, care este preşedintele ANAF, dacă această instituţie, precum şi uneori Ministerul de Finanţe au de gând să recupereze sutele de mii de euro de la domnul preşedinte Iohannis. Îi întreb acum, public, dacă au atât de mulţi bani la buget şi nu au nevoie de ei, poate dăm drumul la o amnistie fiscală, dacă sunt prea mulţi bani şi nu mai au loc în cuferele de la trezorerie sau de la domnul Mavrodin. Îi întreb şi eu, nu vreau să îi întreb la telefon, îi întreb public, pentru că este o întrebare pusă de multe ori, pusă în studiourile de televiziune, la care văd că nu răspunde nimeni. E făcută şi plângerea penală împotriva domnului Iohannis şi nu numai, bineînţeles o minge de ping pong între DNA, Parchetul de la Sibiu şi apoi la DNA, pentru că le e frică. Acolo discutăm de nişte case obţinute prin fals şi sute de mii de euro pe care nu le dau înapoi la statul român. Punct. Ca să vorbim de chestiuni penale, unde nu mai sunt interpretări, sunt fapte dovedite de documente”, a spus Liviu Dragnea.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a răspuns că Fiscul a început deja procedura de recuperare a sumelor încasate din chirii de către preşedintele Klaus Iohannis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trump spune că va redenumi Golful Mexic în „Golful Americii” și nu exclude utilizarea forței militare pentru...
Digi FM
Nicolas Cage și tânăra lui soție, eleganți la gala Globurilor de Aur. Actorul împlinește astăzi 61 de ani
Pro FM
Adevărul despre „despărțirea de un an” a lui Jay-Z și Beyonce. S-a zvonit că rapperul s-a întâlnit pentru...
Film Now
Jeremy Strong, viral pe rețelele sociale cu ținuta de la Globurile de Aur. Anne Hathaway: Scumpule, nu sunt...
Adevarul
Un fost membru POT acuză partidul că îi fură banii de pe card. „M-au scos de pe grup, dar banii mi se iau în...
Newsweek
Pensiile pe ianuarie se distribuie de mâine. În ce zi primesc pensionarii banii? Val de vești rele
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi. La ce înțelegere au ajuns cu privire la averea lor
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Cel mai puternic protector al Pamelei Anderson. Fiul ei, despre misiunea de a o ajuta să-și reinventeze...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...