Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că nu crede că este nevoie de legislaţie suplimentară pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida pentru un post de parlamentar, potrivit Agerpres.
"Îmi pare rău să dezamăgesc. Eu cred că în viaţa politică, la fel ca în viaţa executivă, este bine să-ţi asumi, să nu te ascunzi după decizii că lăsăm liber votul; românii nu cred astfel de abordări. Vom reuni Biroul Permanent Naţional în ziua de luni, pentru a lua o decizie împreună cu colegii mei, cum este corect. Pe drum, împreună cu domnul vicepremier, ne-am uitat foarte atent şi la observaţiile Consiliului legislativ şi am dat în lucru la specialiştii noştri, care au expertiză, să ne facă şi ei astăzi un punct de vedere. La prima vedere (...) nu este nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte, dacă îşi doreşte să candideze, să candideze. (...) Îmi pare rău de colegii de coaliţie, poate ar fi trebuit să aprofundeze mai mult sau să se sfătuiască, să iasă din cercul propriu, să se sfătuiască cu mai mulţi specialişti. Dacă concluzia specialiştilor va fi aceeaşi cu observaţiile Consiliului legislativ, vom lua o decizie. Dacă nu, vom lua altă decizie", a precizat Marcel Ciolacu, întrebat cum va vota PSD în cazul proiectului PNL care-i permite preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare înainte de terminarea mandatului de şef al statului.
În cadrul vizitei la Cluj-Napoca, Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ, precum şi cu episcopul Claudiu Lucian Pop, la Catedrala Greco-Catolică a Martirilor şi Mărturisitorilor Secolului XX.
De asemenea, el a efectuat o vizită la şantierul proiectului pentru realizarea Institutului de Cercetare în Inteligenţă Artificială din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi ulterior are programată o vizită la firma IT AROBS.
Editor : A.P.