Ciolacu: Amânarea relaxării din 1 iulie este un eșec al guvernării PNL

Data actualizării: Data publicării:
Președintele PSD, Marcel Ciolacu.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, dă vina pe Guvern pentru amânarea măsurilor de relaxare care ar fi urmat să intre în vigoare de la 1 iulie. 

Recomandările experților sunt de a amâna noile măsuri de relaxare anunțate pentru 1 iulie, din cauza numărului mare de noi infectări cu COVID-19, a anunțat la Digi24 ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

„Amânarea relaxării din 1 iulie este un eşec al guvernării PNL în gestionarea pandemiei. Nu mai certaţi românii, aţi fost şi sunteţi anti-modele! Guvernul, în frunte cu ministrul Tătaru, dă vina exclusiv pe oamenii simpli fiindcă nu mai respectă distanţarea socială. Uită însă voit ce comportament public scandalos au arătat liderii PNL de o lună încoace: Orban a băut şi fumat în Guvern, alături de alţi demnitari, iar masca nici acum n-a învăţat să şi-o pună corect, Robu a făcut bâlci electoral pe stadion, cu minge adusă cu elicopterul şi miuţă la toc şi costum, fără pic de distanţare şi zero măşti, primarul Chirica şi ministrul Alexe au început campania electorală cu sute de activităţi în cort, sfidând chiar dictonul prezidenţial 'ori eşti precaut, ori prost”, a scris Ciolacu pe Facebook.

El a susţinut că dacă se ratează noua etapă a relaxării, liberalii, nu românii obişnuiţi, sunt principalii vinovaţi morali.

„Au sfidat nu doar reguli de bun-simţ, ci au călcat legea în picioare. Iar să faci asta în plină pandemie înseamnă să-ţi duci poporul spre prăpastie”, a menţionat el.

Luni, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că, în contextul creşterii numărului de cazuri noi cu COVID-19, Grupul de suport tehnico-ştiinţific a decis amânarea măsurilor de relaxare care urmau să fie aplicate de la 1 iulie.

„Au fost două săptămâni în care am avut o creştere a numărului de cazuri noi, două săptămâni în care au crescut cazurile în Terapie Intensivă, a crescut numărul de decese şi recomandările specialiştilor din Grupul tehnic sunt de a amâna noile măsuri de relaxare pe care le avem pentru 1 iulie”, a declarat Tătaru la Digi24.

El a adăugat că instinctul de conservare nu mai există „la o parte din concetăţeni” şi le-a recomandat acestora să meargă în secţiile de Terapie Intensivă „să vadă că se poate deceda şi la 30-39 de ani fără a avea comorbidităţi”.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri