Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, luni, că nu există niciun fel de polemică cu PNL în ceea ce priveşte candidatul la alegerile prezidenţiale şi că a discutat cu Ludovic Orban despre moţiunea de cenzură.
„Nu avem o polemică cu PNL. Din momentul în care am fost ales preşedinte al USR, am fost constant în mesajul că USR, şi acum alianţa USR-PLUS, vom avea candidaţi la toate ciclurile electorale. Nu s-a schimbat nimic, a fost exact acelaşi mesaj. Că domnul Ludovic Orban a simţit nevoia să pară surprins brusc de această informaţie, pe care o ştia de un an şi jumătate, a exprimat un punct de vedere, i-am răspuns, lucrurile sunt în regulă, chiar astăzi am mai stat de vorbă, am mai discutat despre moţiunea de cenzură,. Adică aceste schimburi de replici, unele inerente şi oarecum fireşti, era normal ca eu să răspund la afirmaţia domnului Ludovic Orban, că n-ar fi fost un succes, că e unul relativ, am răspuns firesc, am taxat poziţia domniei sale, se merge mai departe. (...) La preşedinţia pentru Camera Deputaţilor a fost un candidat comun, am avut maturitatea, USR, să ne retragem candidatul nostru, tocmai pentru a avea un candidat comun al Opoziţiei. Discutăm în aceste zile foarte serios şi responsabil despre moţiunea de cenzură şi încercăm să obţinem cât mai multe dintre voturi”, a spus Barna la B1 Tv.
El a adăugat că alianţa USR-PLUS a fost foarte consecventă pe mesaje foarte clare pentru un stat de drept, pentru o Românie pro-europeană, pentru o Românie care trebuie să se dezvolte în zona Europei puternice.
Sursa: Agerpres