Președintele Senatului, Anca Dragu, cere CCR să-l oblige pe premierul Florin Cîțu să nominalizeze noii miniștri și să se prezinte în Parlament cu noua listă pentru a fi validată, având în vedere schimbarea compoziției politice a Executivului, după demiterea ministrului Justiției, Stelian Ion, și demisiile miniștrilor USR PLUS. Ea a sesizat Curtea Constituțională cu privire la existența unui conflict juridic de natură constituțională.
Anunțul a fost făcut în cadrul unui conferințe de presă comune cu Stelian Ion, fostul ministru al Justiției.
„Solicit instanței de contencios constituțional să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvernul României și prim-ministru, pe de o parte, și Parlamentul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispozițiilor constituționale referitoare la obligativitatea obținerii acordului Parlamentului în cazul remanierii guvernamentale, efectuată după schimbarea compoziției politice a Guvernului. Cer obligarea prim-ministrului la a formula propuneri de miniștri și la a le înainta Parlamentului în vederea pronunțării asupra noii compoziții politice a Guvernului.
În data de 2 septembrie 2021, am asistat la demiterea ministrului Justiției, Stelian Ion, în 7 și 8 septembrie sunt demisiile celorlalți miniștri USR PLUS și a vicepremierului Dan Barna, în 8 septembrie avem o scrisoare semnată de copreședinții USR PLUS, Dacian Cioloș și Dan Barna, către premier atrăgând atenția asupra schimbării compoziției politice la nivelul Guvernului.
Avem prevederile constituționale, precum și din Codul administrativ care cer imperios ca în termen de 5 zile de la vacantarea funcției să se transmită noile propuneri. Prin faptul că premierul nu transmite aceste noi propuneri, împiedică Parlamentul să asigure controlul parlamentar asupra Guvernului și să își dea acordul asupra noi compoziții politice a Guvernului.
În data de 12 septembrie ar fi trebui ca premierul să facă aceste propuneri și să transmită către Parlament noile propuneri și noua structură politică”, a declarat Anca Dragu.
În plus, Anca Dragu a precizat că a transmis la CCR punctul său de vedere cu privire la cererea premierului adresată Curții prin care solicită acesteia să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament.
În acest sens, președintele Senatului a arătat că „nu se constituie motive pentru a considera existența unui conflict juridic de natură constituțională”, ci este vorba de „un conflict de natură politică pe care Guvernul îl dorește transformat într-un conflict de natură constituțională”.
„Mai arătăm în acest punct de vedere, transmis Curții, că este vorba, mai degrabă, de o cerere ce nu poate fi admisibilă din partea Curții Constituționale. Este vorba de o serie de critici legate de inițierea și depunerea moțiunii de cenzură, care reprezintă un instrument juridic constituțional pe care îl au la dispoziție parlamentarii, un instrument de control asupra activității guvernului și aratăm că nu se constituie niciun fel de blocaj al activității celor două instituții”, a declarat Anca Dragu.
Stelian Ion îl acuză pe Cîțu că încearcă să împiedice Parlamentul să-și exprime punctul de vedere cu privire la noua compoziție politică a Guvernului
La rândul său, Stelian Ion a declarat că „nu trece zi în care premierul României să nu încalce flagrant Constituția sau legile țării”, acuzându-l pe Florin Cîțu că „încearcă prin toate mijloacele să împiedice Parlamentul în a-și exprima punctul de vedere cu privire la noua compoziție politică a Guvernului”.
„O felicit pe doamna președintă a Senatului că a sesizat CCR cu privire la realul conflict juridic de natură constituțională, generat nu de Parlamentul României, ci de premierul României. Știm foarte bine că, începând cu data de 8 septembrie, USR PLUS s-a retras din această guvernare. Din acea dată, curgea un termen legal, prevăzut de Codul administrativ, Articolul 47, alin. (2) de 5 zile în care premierul trebuia să trimită către președinte propunerile de noi miniștri. Schimbându-se componența Guvernului, trebuia să vină în prealabil în fața Parlamentului pentru a obține acest acord prealabil. Nu s-a întâmplat acest lucru.
Realul conflict nu este acela scornit de premier, prin care încearcă împreună cu PSD prin toate mijloacele să ne blocheze moțiunea de cenzură, e conflictul generat chiar de premier prin refuzul de a veni în fața Parlamentului”, a precizat Stelian Ion.
Editor : A.A.