Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) anunță că a depistat mai multe situaţii în care peştele prins a murit în plasele nescuturate ale pescarilor, a declarat guvernatorul Rezervaţiei, Gabriel Marinov, pentru Agerpres.
El a mai spus că situaţiile de acest gen ar fi putut fi evitate, dacă pescarii şi-ar fi verificat mai des uneltele de pescuit pe care le-au lăsat întinse în diferite lacuri.
"Din păcate, intervenţia noastră este neacoperită de lege. Nu putem decât să stăm de vorbă cu pescarii şi să le atragem atenţia. Situaţii de acest gen, în special vintire neverificate la timp cu mult peşte mort, în diferite stadii de putrefacţie, au fost pe tot cuprinsul Deltei, chiar şi în complexuri lacustre exterioare braţelor Dunării, în Somova-Parcheş sau Razim-Sinoe", a menţionat guvernatorul Marinov.
În condiţiile scăderii cotelor Dunării, zonele de pescuit s-au restrâns simţitor pentru pescarii comerciali sau cei care au permise de pescuit familial.
Potrivit sursei, pentru protejarea resursei piscicole, ARBDD a solicitat institutelor de cercetare din Tulcea şi Galaţi măsuri care s-ar putea aplica în perioada următoare.
Editor : A.A.