O nouă înregistrare publicată pe rețelele sociale arată o coloană de vehicule militare furnizate de Turcia trupelor ucrainene. Conform Ukraine Weapons Tracker - cont de pe Twitter care s-a specializat în furnizarea și difuzarea de imagini cu tehnică de luptă folosită pe frontul din Ucraina - blindatele turcești sunt dotate cu turela teleoperabilă Pro Optica „Anubis” care poate folosi mitraliere ușoare sau grele și care e prevăzută inclusiv cu o cameră termală cu sistem de ochire în infraroșu. Autoritățile române au refuzat, până în prezent, să recunoască public dacă România ajută militar Ucraina în vreun fel.
Clipul video, cu o durată de circa un minut, prezintă cel puțin 12 de astfel de vehicule care circulă pe o șosea într-o zonă neprecizată din Ucraina. Turcia a oferit Kievului cel puțin 50 de astfel de mașini blindate în vara anului trecut.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Luna trecută, ministrul Economiei, Florin Spătaru, a respins afirmaţiile privind livrarea de arme Ucrainei de către România, precizând că la instituţia pe care o conduce nu există contracte în derulare pentru echipamente sau muniţie produse în țara noastră. Reacția oficialului român au venit după ce șeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, indicase România drept unul dintre principalii furnizorii de armament pentru Ucraina, alături de SUA, Marea Britanie și Polonia.
În luna octombrie, pe rețelele sociale au apărut imagini cu muniție fabricată în România folosită de armata ucraineană împotriva trupelor ruse. Din imaginile postate pe net și încă neconfirmate din surse oficiale, era vorba despre rachete de tip „Katiușa” fabricate pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, în anul 1989.
De asemenea,în luna august, o altă înregistrare video arăta militari ucraineni care foloseau obuze de calibrul 122, muniție de artilerie produsă de compania națională Romarm, folosite pentru obuzierele autopropulsate 2S1 Gvozdika din dotarea armatei ucrainene. Ministrul Economiei, Florin Marian Spătaru, a declarat cu acel prilej, pentru Digi24, că au fost demarate „niște verificări” și că, în acest moment nu există informații că respectiva muniție ar fi fost livrată din România.
Editor : Mihnea Lazăr