După un an de negocieri, Alianța Nord-Atlantică a aprobat astăzi înființarea unei unități speciale care să monitorizeze riscurile din Marea Neagră.
Structura va funcționa în cadrul comandamentului maritim al NATO din Marea Britanie. Va avea printre atribuții și coordonarea exercițiilor navale din regiune.
„Am discutat prezenţa noastră în regiunea Mării Negre. Am completat poziţia noastră de forţă regională în aer şi terestru, pe baza unei brigăzi multinaţionale din România. Opt aliaţi sunt dispuşi să ofere personal pentru brigadă, iar cinci aliaţi au promis forţe terestre şi aeriene pentru instruire şi poliţie aeriană. Astăzi am fost de acord cu două noi măsuri suplimentare maritime, o prezenţă navală crescută a NATO în Marea Neagră, pentru exerciţii de antrenament îmbunătăţite şi situaţii de avertizare şi o funcţie de coordonare maritimă pentru forţele navale prezente care operează cu alte forţe aliate în regiunea Mării Negre”, a spus Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.
Rusia a reacționat imediat la acest anunț. NATO încearcă în mod constant să atragă Rusia într-o confruntare, a spus președintele rus Vladimir Putin, potrivit Russia Today.
Putin le-a spus unor oficiali din FSB că în ultimii ani securitatea globală „nu s-a îmbunătățit, ci dimpotrivă, multe amenințări au devenit mai serioase”. Iar NATO, cu „nou-declarata misiune oficială de a descuraja Rusia” este o astfel de amenințare, relatează publicația.
România a cerut la ultimul summit al Alianței înființarea unui centru NATO de exerciții la Marea Neagră, dar o decizie cu privire la acest proiect a fost amânată din cauza Bulgariei și Turciei, care iniţial au acceptat, apoi s-au opus unei astfel de inițiative.
NATO a decis să acorde o mai mare atenție zonei Mării Negre după ce Rusia a anexat ilegal Crimeea și a decis să militarizeze peninsula. Recent, au avut loc noi incidente în Marea Neagră. Mai multe avioane de luptă ale Moscovei au șicanat o navă americană.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, declara ieri că Alianța va continua să-și întărească prezența în România, în special în zona Mării Negre.
Jens Stoltenberg a vorbit și despre scutul antirachetă de la Deveselu, în contextul în care Moscova a calificat România drept o amenințare, întrucât găzduieşte acest proiect.
„Locația din sud, aproape de granița Rusiei. Fizica face imposibil ca rachetele nucleare intercontinentale să fie interceptate. Nu subminează apărarea nucleară a Rusiei. Este ceva care a fost creat pentru a ne apăra de amenințări care vin din afara spațiului euroatlantic. Am văzut că mai sunt țări care continuă să-și dezvolte programele balistice și ăsta e motivul pentru care NATO trebuie să aibă un asemenea sistem”, a explicat Jens Stoltenberg.