Victorie în instanță a familiei Pascu: Părinții șoferului drogat care a ucis doi tineri în 2 Mai scapă momentan de proces

Data actualizării: Data publicării:
colaj foto familia pascu
Claudiu Mihail Pascu, Vlad Pascu și Miruna Pascu. Fotografii: Inquam Photos

Familia lui Vlad Pascu, victorie în instanță. Părinții băiatului care a ucis cu mașina doi tineri în stațiunea 2 Mai scapă momentan de proces. Procurorii sunt obligați să reia ancheta de la zero, asta deși ei sunt acuzați de influențarea martorilor și de deținerea ilegală a muniției. 

Judecătorii din București consideră că rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT nu respectă legea, iar ancheta ar trebui să fie reluată de la zero, relatează jurnalistul Digi24 Valentin Stan.

Decizia nu este definitivă, iar anchetatorii au la dispoziție 3 zile pentru a formula o contestație. Cel mai probabil DIICOT va face acest lucru, urmând ca judecătorii din capitală să dea peste câteva săptămâni o decizie definitivă.

Este vorba despre un dosar penal în care sunt formulate acuzații împotriva tuturor membrilor familiei Pascu. Vlad Pascu este acuzat de trafic de droguri, mama sa - Miruna Pascu este acuzată că a încercat să influențeze martori în dosarul deschis după accidentul de la 2 Mai, iar tatăl lui Vlad Pascu este acuzat că deținea în mod ilegal muniție în casă.

În plus, pe lângă această constatare a judecătorilor, în urmă cu doar câteva luni, magistrații au decis că interceptările obținute de DIICOT, în ceea ce privește acuzațiile pentru Miruna Pascu, nu sunt legale și au fost excluse din acest dosa. Aceasta a fost înregistrată când discuta cu martori din dosarul fiului său.

În paralel, Vlad Pascu este în spatele gratiilor, fiind arestat în dosarul deschis după tragedia de la 2 Mai.

Minuta ședinței

Soluția pe scurt: În baza art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, restituie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală – Secţia de Combatere a Traficului de Droguri, cauza privind pe inculpaţii:

- Pascu Miruna, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din Codul penal (fapta din data de 07.09.2023) şi ameninţare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din Codul penal (fapta din data de 31.08.2023), cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal;

- Pascu Claudiu Mihail, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) din Codul penal;

- Pascu Matei-Vlad, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 243/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (două acte materiale din datele de 13/14.04.2023), trafic de droguri de mare risc şi punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 5 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 (fapte din noaptea de 13/14.04/2023, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.

Ia act că asistenţa juridică a inculpaţilor a a fost asigurată de apărători aleşi. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestație, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 01.11.2024.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statuia din Cismigiu care ”plange” de 100 de ani. E a unei fete care a murit la 21 de ani...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cher, dezvăluiri fără precedent. Celebra artistă a sugerat că ar fi făcut o întrerupere de sarcină în timpul...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie cu 800 lei mai mare pentru pensionarii cu un număr mic de ani munciți. Plățile se fac instant
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
conaf
Forumul 24 TRENDS FOR 2024. Orașe Inteligente: Infrastructura unei Națiuni - live video începând cu ora 11
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Alec Baldwin, atacat dur de mama Halynei Hutchins, înainte de premiera „Rust”: „Am vrut să văd munca fiicei...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...