„Nu recunoaștem alegerile cumpărate”: Acuzațiile de fraudă la alegerile parlamentare zguduie Bulgaria

Data publicării:
Delyan Peevski
Un grup de hackeri a publicat o listă cu 200 de persoane care ai fi cumpărat voturi pentru un nou partid lansat de oligarhul aflat sub sancţiuni internaţionale Delian Peevski. Sursa foto: Profimedia Images

Sute de protestatari au ieşit în stradă în Bulgaria în această săptămână pentru a protesta faţă de acuzaţiile de cumpărare de voturi la alegerile parlamentare din ţară, desfăşurate duminică, 27 octombrie, după ce bulgarii s-au prezentat la urne, în încercarea de a ieşi dintr-un impas politic care durează de ani de zile, scrie POLITICO.

Ministerul de Interne a transmis pe 25 octombrie că a primit peste 400 de rapoarte privind cumpărarea de voturi, în timp ce, la începutul acestei luni, un grup de hackeri a publicat o listă cu 200 de nume de persoane care ai fi cumpărat voturi pentru un nou partid lansat de oligarhul aflat sub sancţiuni internaţionale Delian Peevski.

Partidul lui Peevski, DPS - Un nou început, s-a clasat în cele din urmă pe locul al patrulea în alegeri, cu 280 000 de voturi, reprezentând 11% şi câştigând în districtele în care au existat nereguli notabile la vot.

Marţi şi miercuri seara, manifestanţii, unii dintre ei purtând un banner pe care scria „Nu recunoaștem alegerile cumpărate”, s-au adunat în faţa clădirii Preşedinţiei din centrul Sofiei pentru a cere organizarea unor noi alegeri. Alţii au dat foc unei urne de vot false pe care era scris numele lui Peevski.

Preşedintele bulgar Rumen Radev a cerut joi o anchetă privind acuzaţiile de cumpărare de voturi, pe care le-a descris drept „practici urâte”.

Cetăţenii bulgari au dreptul să ştie în interesul cui lucrează instituţiile lor şi dacă cineva se infiltrează în Adunarea Naţională prin cumpărare de voturi, ameninţări şi şantaj”, a declarat Radev.

Nu poate exista democraţie nici cumpărată, nici forţată. Dacă acceptăm acest lucru ca fiind normal, înseamnă că am renunţat la însăşi ideea de guvernare populară”, a spus el.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri