Ministerul Transporturilor a cerut Ucrainei permisiunea să facă măsurători pe Bîstroe din 15 martie

Data actualizării: Data publicării:
canalul bistroe
Ionel Scrioșteanu, despre situația de pe Bâstroe: Până la finalul lunii aprilie ar trebui să știm dacă s-a făcut dragaj de adâncire FOTO: Profimedia Images

România va putea începe măsurătorile pe brațul Chilia și canalul Bîstroe în 15 martie, s-a decis la întâlnirea dintre experți români și ucraineni, care a avut loc vineri, în format videoconferință, a anunțat Ministerul Transporturilor. De altfel, încă de la început Ministerul Transporturilor din România ceruse Ministerului Transporturilor din Ucraina ca măsurătorile să înceapă abia în 15 martie, acest aspect fiind menționat chiar în ședința de vineri de către Romeo Soare, de la Administrația Fluvială Dunărea de Jos (AFDJ) Galați, au declarat pentru digi24.ro surse participante la discuții.

Pentru detaliile tehnice, AFDJ - instituție aflată în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) - va ține legătura cu partea ucraineană, potrivit surselor citate.

În cadrul întâlnirii, reprezentanții ucraineni au spus că e nevoie de dezvoltarea canalului Sulina. Secretarul de stat de la MTI a afirmat că se va continua dezvoltarea canalului Sulina cu referire la proiectul pentru semnalizare, care va duce la sporirea capacității cu peste 40%. Până luni după-amiază se va transmite planul de măsurători către Ucraina, potrivit surselor citate. Măsurătorile vor dura circa 10 zile, iar apoi, timp de aproximativ o lună se vor interpreta rezultatele.

Termenul de 15 martie a fost decis pentru a fi timp să se pregătească navele care să meargă în zonă pentru măsurători.

În 23 februarie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu scria pe Facebook că „trei nave ale AFDJ Galați- dotate cu echipamente pentru măsurarea adâncimii canalelor navigabile- așteaptă acceptul pentru a face măsurători pe Canalul Bîstroe”. „Noi suntem pregătiți”, scria atunci ministrul Transporturilor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Întâlnirea de vineri a fost coordonată la nivel de secretari de stat ai ambelor părți.

„Participanții au convenit ca partea română să înceapă măsurătorile pe brațul Chilia și canalul Bîstroe din data de 15 martie 2023. Totodată, s-a stabilit ca punct unic de contact câte un expert al fiecărei părţi. Aceștia se vor întâlni luni, 06 martie 2023 pentru a stabili detaliile planului de efectuare a  măsurătorilor pe Brațul Chilia și pe Canalul Bîstroe, acestea fiind estimate să dureze 10 zile.

Cele două părți au convenit că este cea mai bună soluție care să clarifice informațiile contradictorii pe tema dragării Canalului Bîstroe și a Brațului Chilia.

Partea română și-a arătat disponibilitatea ca la aceste măsurători să fie prezenți și specialiști din Ucraina, dar și ai unor instituții terțe. Partea ucraineană va asigura securitatea navelor și personalului românesc, pe toată perioada activităţilor de măsurare”, potrivit unui comunicat transmis vineri de Ministerul Transporturilor.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, la Digi24, că înainte de a vorbi public despre posibile lucrări de adâncire făcute de ucraineni pe canalul Bîstroe a primit rapoarte de la structuri ale Ministerului de Interne. El a spus că așteaptă în continuare acceptul părții ucrainene pentru a face măsurători pe canal. „Sunt deschis să avem discuții și cu cei de la Comisie și cu cei din Ucraina, cu toată lumea (...) În acest moment am înțeles că lucrurile sunt gestionate de MAE, așteptăm acceptul părții ucrainene de a face acele măsurători. Altceva, ce putem să facem?”, a declarat ministrul.

„Eu nici nu am mers cu barca să ma dau pe Bîstroe sau pe Chilia. Eu am avut în față anumite rapoarte date de către structuri care nu țin de Ministerul Transporturilor, în speță, de ministerul de Interne. Asta nu înseamnă că experții și măsurătorile care să ne spună ce s-a întâmplat nu trebuie să își facă treaba. Intrându-se pe această cale diplomatică eu zic că trebuie să așteptăm adresele de la MAE să ne comunice când ne întâlnim cu ucrainenii”, a declarat ministrul. El a mai spus că la Ministerul Transporturilor a fost primită anul trecut o singură solicitare din partea ucrainenilor, referitor la lucrări de adâncire în portul Izmail, pe care ministerul a dat un aviz negativ.

Comisia Europeană nu a primit niciun document oficial de la autoritățile române și nici de la cele ucrainene, privind situația de pe canalul Bîstroe, deși a solicitat informații de la cele două părți. Precizarea a fost făcută în urmă cu două zile de o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene pe probleme de transporturi, la solicitarea Digi24.ro. Cu toate acestea, Comisia lucrează cu România și Ucraina „pentru a le ajuta să găsească soluții” și, totodată, păstrează contactul și cu Comisia Dunării, potrivit serviciului de presă al Comisiei.

„Deoarece Chilia și Bîstroe nu fac parte din rețeaua TEN-T, Comisia Europeană nu a finanțat și nici nu a coordonat lucrări la canalul Bîstroe. În schimb, suntem pregătiți să finanțăm lucrări la canalul Sulina, pentru a crește cantitatea de mărfuri care circulă pe acest canal – Comisia pune la dispoziție României 6 milioane de euro în acest scop”, se mai preciza în răspunsul transmis Digi24.ro.

Comisia Europeană a anunțat la sfârșitul lunii trecute, prin comisarul pentru Transporturi Adina Vălean, că va începe un control în zona porturilor ucrainene, care va include și canalul Bâstroe. 

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...