Valabilitatea documentelor emise de Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, respectiv de serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor aflate în coordonarea metodologică a MAI, Inspectoratului General pentru Imigrări se prelungeşte până la încetarea stării de urgenţă şi sunt recunoscute de autorităţi pe teritoriul României.
"Cetăţenii aflaţi în această situaţie vor avea la dispoziţie 90 de zile de preschimbare a actelor respective, după încetarea stării de urgenţă", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, joi, AGERPRES.
Certificatele de cazier judiciar sau adeverinţele de integritate comportamentală pot fi emise de structurile specializate ale Inspectoratului General al Poliţiei Române pe durata stării de urgenţă, doar pentru motive temeinic fundamentate menţionate în cuprinsul cererii. În aceste cazuri, se recomandă pe cât posibil utilizarea mijloacelor de comunicare online, pentru evitarea prezentării persoanelor interesate la ghişeu.
În cazul în care certificatul de cazier judiciar este necesar pentru dosare de concurs, angajare, licitaţie etc. la instituţiile publice sau organele de specialitate ale administraţiei publice, precum primării, instituţii din sistemul de învăţământ, sănătate, SRPCIV, DGASPC există posibilitatea ca persoanele interesate să depună o declaraţie prin care să solicite acestor instituţii obţinerea extrasului de pe cazierul judiciar sau a certificatului de integritate comportamentală.
Totodată, în cauzele de la nivelul parchetelor, în care, anterior instituirii stării de urgenţă, a fost disjunsă prin ordonanţă a procurorului prelungirea dovezilor înlocuitoare cu drept de circulaţie ale permisului de conducere, eliberate conform art. 111 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, nu este necesar ca persoanele interesate să depună cereri de prelungire.
Potrivit MAI, procurorii vor emite, din oficiu, ordonanţe de prelungire a acelor dovezi pentru care anterior a fost dispusă o ordonanţă.
Ordonanţele de prelungire vor fi transmise pentru operare la unităţile de poliţie competente, fără a mai fi necesară consemnarea pe dovadă a prelungirii în această situaţie excepţională.
"În ceea ce priveşte activitatea DRPCIV, documentele pentru care se prelungeşte valabilitatea până la încetarea stării de urgenţă sunt permisele de conducere româneşti, autorizaţiile de circulaţie provizorie, dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare şi ale permiselor de conducere eliberate de către serviciile publice comunitare regim premise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor la depunerea dosarelor de înmatriculare/ transcriere/ certificate de înmatriculare sau preschimbare permise de conducere româneşti/străine sau duplicate", arată sursa citată.
Dovezile în cauză sunt valabile până la primirea de către titulari/deţinători a certificatelor/permiselor de conducere livrate de către DRPCIV prin serviciile poştale.
Nu intră în această categorie dovezile înlocuitoare cu drept de circulaţie ale permiselor de conducere care se eliberează de serviciile rutiere în cazul unor abateri la regimul circulaţiei.
Totodată, se menţine valabilitatea documentelor necesare operaţiunilor de înmatriculare/transcriere, examinare sau preschimbare a permisului de conducere obţinute de către solicitanţi de la alte entităţi, documente care vor expira în interiorul stării de urgenţă (ex. certificat de autenticitate, fişa medicală, dosar şcolarizare şi altele) pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de urgenţă.
Cărţile de identitate, cărţile de identitate provizorii, menţiuni de stabilire a reşedinţei emise şi prelucrate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) şi de către serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor sunt valabile pe teritoriul României, inclusiv 90 de zile de la încetarea situaţiei de urgenţă.
Totodată, în cazuri excepţionale, ce au la bază motive medicale, pierderea, furtul, distrugerea actului de identitate, cetăţenii pot solicita eliberarea unui nou act de identitate sau, după caz, înscrierea menţiunii privind stabilirea reşedinţei, exclusiv prin programarea telefonică, în prealabil, la numărul de telefon precizat pe site-ul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor competent, ori după caz menţionat pe site-ul DEPABD.
Activitatea de preluare a cererilor privind furnizarea unor date cu caracter personal din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor sau a cererilor privind clarificarea unor aspecte de stare civilă se va realiza prin intermediul adresei poştale sau a mijloacelor de comunicare electronice.
Cererile pentru eliberarea certificatului privind domiciliul înregistrat în Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, (document eliberat cetăţenilor români în vederea apărării drepturilor şi valorificării intereselor acestora în străinătate, însoţit, după caz, de formularul standard multilingv eliberat în baza Regulamentului (UE) 2016/1191), precum şi cererile privind eliberarea fotocopiilor după deciziile de schimbare a numelui persoanelor fizice pe cale administrativă, eliberate de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date până la data de 31.03.2005, se transmit exclusiv online pe adresa de e-mail a instituţiei depabd@mai.gov.ro.
Se supun prevederilor decretului prezidenţial din 16 martie 2020 şi ale Ordonanţei militare nr. 3 din 24 martie 2020 inclusiv documentele eliberate cetăţenilor străini de către Inspectoratul General pentru Imigrări, permise de şedere, avize de angajare/detaşare, decizii de returnare, certificate de înregistrare a rezidenţei sau cărţi de rezidenţă eliberate cetăţenilor europeni, documentele de călătorie emise beneficiarilor unei forme de protecţie internaţională şi persoanelor fără cetăţenie, documentele temporare de identitate ale solicitanţilor de azil.
Având în vedere măsurile de prevenire şi limitare a răspândirii infectării cu noul coronavirus, pentru situaţii de urgenţă sau care nu suferă amânare, cetăţenii străini şi europeni pot utiliza mijloacele electronice de comunicare la distanţă cu structura competentă teritorial, precum aplicaţia online portaligi.mai.gov.ro, corespondenţa poştală sau alte mijloace conform datelor de contact ce se regăsesc pe site-ul igi.mai.gov.ro.