Scriitori în penitenciare. În primele șapte zile din an, numărul lucrărilor științifice în pregătire a crescut de la 45 la 103

Data publicării:
raluca pruna gov

Raluca Prună, ministrul Justiției, a declarat într-o intervenție telefonică la Digi24 că avizul negativ, care este unul consulativ, dat de CSM astăzi a fost luat cu 9 la 8. „Arată că opiniile au fost strânse”, a precizat ministrul, adăugând că n-a fost o chestiune de orgoliu.

Avem o decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, care descrie în detaliu procedura prin care o persoană condamnată poate să scrie o lucrare științifică. Am spus că deja, procedura așa cum există, prevede ca la cerere să se anexeze o recomandare scrisă de la un profesor universitar sau un conferențiar. Și mai există o condiție de recunoaștere a lucrării ca fiind una științifică: ca lucrarea să fie publicată într-o revistă științifică recunoscută de Colegiul Național al Cercetării Științifice în Învățământul Superior, sau lucrarea să fie publicată la o editură recunoscută de către același Colegiu sau comunicarea științifică să fie susținută la o conferință națională sau internațională și publicată în analele acelei manifestări științifice”, a explicat ministrul Justiției.

Raluca Prună a mai spus că „la nivelul anului 2015 avem 350 de lucrări, aproximativ”, precizând că nu are cifrele exacte. „La 31 decembrie 2015 nu se știa magnitudinea acestui fenomen. Avem acum sub semnătura directorului ANP o listă de în jur de 350 de lucrări. Eu nu pot să spun că niciuna nu este științifică. Eu pot numai să constat că, având o procedură extrem de laborioasă, rezultatul este acesta”, a punctat ea.

Ceea ce s-a lucrat într-un grup de lucru de șapte luni, este adevărat și faptul că regulamentul de aplicare a legii trebuia să fie adoptat în octombrie 2014, noi suntem numai în februarie 2016 și acest regulament nu există. Au propus aceeași procedură, numai că au ridicat controlul caracterului științific de la nivel de profesor la nivel de catedră și au mai introdus, odată ce lucrarea a fost elaborată, un fel de atestare din partea unei autorități naționale pentru cercetare științifică. Eu cred că nu oprește abuzul și, în al doilea rând, Ministerul Educației nu a fost consultat. Având în vedere autonomia universitară, trebuie să consultăm și universitățile și să vedem dacă sunt de acord să se ocupe de atestarea caracterului științific al unor colecții de scriituri care înfloresc la acest moment în sistemul penitenciar”, a declarat Raluca Prună.

Avem o procedură care, cu toate acestea, a făcut posibil rezultatul celor 350 de cărți. Nu consider că ridicarea ștachetei la o catedră sau la nivelul Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică va garanta un rezultat altul decât cel pe care îl avem”, a punctat ea.

Între momentul 31 decembrie 2015 - când eu am făcut publică prima listă cu lucrări științifice - am cerut atunci numărul de lucrări în curs de elaborare. La momentul 31 decembrie 2015 am sub semnătura directorului general de la ANP cifra 45 de lucrări în pregătire, la data de 7 ianuarie 2016 am – tot sub semnătura directorului general al ANP – o altă cifră: 103. Vă mărturisesc că n-am mai îndrăznit să mai cer o altă cifră la acest moment. Dublarea și ceva a acestui număr arată un caracter de urgență, că fenomenul este scăpat de sub control și că acest lucru cere o acțiune fermă din partea statului român, a Ministerului Justiției, pentru că altfel subminăm politica penală a statului român. Îi condamnăm pe oameni în baza unei legi, în fața unui judecător, să execute o pedeapsă și apoi găsim o modalitate prin care aceste persoane nu-și execută pedeapsa”, a spus ministrul Justiției la Digi24.

Raluca Prună a mai spus că ordonanța de urgență nu o obligă să facă o consultare publică, însă va face o consultare publică pentru a vedea care este reacția societății.

Încercând să mă pregătesc pentru fundamentarea acestei ordonanțe de urgență, urgența am spus că este dovedită de explozia de lucrări, am și câteva elemente de drept comparat și nu există niciun fel de stat membru în care să existe un astfel de beneficiu. Este discriminatoriu să facem distincție între muncă fizică și muncă intelectuală. Pentru munca fizică, de exemplu, muncești patru zile și primești beneficiu o zi, pentru o lucrare științifică – așa cum am văzut o poți scrie în șase ore – primești 30 de zile. Este echitabil acest lucru?”, a argumentat Raluca Prună, ministrul Justiției la emisiunea Jurnalul de seară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...