Magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 au condamnat-o vineri pe şoferiţa care a accidentat mortal două fete în zona Andronache din Capitală la 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare, însă decizia nu este definitivă.
Potrivit deciziei instanţei, Marcela Leonte a primit 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Cele două pedepse au fost contopite şi, prin aplicarea unui spor, a rezultat 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare, informează Agerpres.
Pe latură civilă, judecătorii au decis ca SC Asigurare Reasigurare City Insurance SA (companie aflată în faliment) să plătească, prin lichidator judiciar CITR filiala Cluj SPRL, peste 800.000 de euro reprezentând daune morale şi materiale, către şase părţi civile din dosar (membri familiilor celor două fete).
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
De menţionat că dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei în aprilie 2021, însă judecătorii au identificat mai multe nereguli în rechizitoriul întocmit de procurori.
Magistraţii au dat atunci un termen procurorilor să spună dacă menţin trimiterea femeii în judecată, cu înlăturarea neregularităţilor, sau solicită restituirea cauzei.
Procurorii au decis însă să menţină trimiterea în judecată, fără a înlătura neregulile constatate, iar instanţa a dispus ca dosarul să se întoarcă la Parchet, pentru refacerea rechizitoriului.
Pe 27 februarie 2021, Marcela Leonte, în vârstă de 57 de ani, a pierdut controlul maşinii pe care o conducea pe o stradă în zona Andronache din Capitală, a lovit un stâlp, după care maşina a fost proiectată pe trotuar, unde a accidentat mortal o fetiţă de 6 ani şi o fată de 20 ani. Cele două victime au fost transportate de urgenţă la spital, însă nu au mai putut fi salvate.
Imediat după accident, femeia de la volan a fost agresată de rudele fetelor accidentate, fiind transportată şi ea la spital. De asemenea, şi soţul femeii, aflat pe scaunul dreapta de lângă şofer, a fost scos din maşină de mulţimea furioasă şi a fost bătut.
În declaraţia dată la Poliţie, şoferiţa ar fi spus că are permis de conducere de mai multă vreme, însă nu conduce constant şi nu avea experienţă pe o maşină având cutie automată de viteze. În acea zi s-ar fi urcat la volan pentru că soţul ei consumase băuturi alcoolice. La un moment dat, ar fi încurcat pedalele maşinii şi ar fi apăsat pe acceleraţie în loc de frână, ajungând cu maşina pe trotuar, unde le-a accidentat mortal pe cele două fete.
Ea a declarat că nu a consumat băuturi alcoolice, însă a refuzat să fie testată cu aparatul etilotest, astfel încât i s-au prelevat probe biologice. Conform rezultatelor de la INML, femeia avea 1,25 g/l alcool pur în sânge, la momentul producerii accidentului.
Editor : A.P.