Accident grav în București. Două mașini s-au ciocnit, cinci victime au fost descarcerate de SMURD
Data publicării:
Două maşini în care se aflau şapte persoane s-au ciocnit în Sectorul 3 al Capitalei, iar pompierii au intervenit pentru a descarcera cinci victime, scrie News.ro
”Pompierii ISU B-IF au intervenit la un accident rutier produs pe Şoseaua Gării Căţelu din Sectorul 3 al Capitalei. În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau şapte persoane”, a transmis, luni, ISU Bucureşti-Ilfov.
Sursa citată a precizat că echipajele de intervenţie au acţionat pentru descarcerarea a cinci victime, care au fost ulterior stabilizate şi transportate la spitalele din Capitală.
Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă au intervenit o autospecială de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de descarcerare şi şase ambulanţe SMURD.