Primarul Tudor Pendiuc a fost reţinut FOTO MediafaxFoto
Din ordonanţele de reţinere întocmite de procurori a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
S.C. PUBLITRANS 2000 S.A. este societatea care are asigură transportul public local în municipiul Pitești, având ca acționar unic Consiliul local Pitești. În „strategia de dezvoltare durabilă a serviciului de transport public local de călători în mun. Piteşti”, care răspundea unui interes public, era prevăzut ca S.C. PUBLITRANS 2000 S.A. să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, achiziţionate de Consiliul local prin alocare de fonduri.
Primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc, și fiica sa, realizatoare de televiziune, au fost reținuți
Primarul Pendiuc Tudor ar fi făcut demersuri astfel încât, cu încălcarea prevederilor legale, să fie încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere in participaţiune între S.C. PUBLITRANS 2000 S.A. şi societăţile private CNCD S.A./S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A, prin care bugetul local ar fi fost prejudiciat cu peste 5 milioane de euro (23.013.099,65 lei), în folosul ultimelor două societăți, la care printre acționari se află omul de afaceri Vişoiu Valentin.
Sub pretextul inexistenței fondurilor publice necesare achiziționării celor 80 de autobuze, primarul Pendiuc Tudor a determinat încheierea contractului de asociere în participațiune, în condiţiile în care, cele două firme private erau obligate să dețină autobuzele în proprietate, însă ele le-au achiziţionat în leasing, cu puțin timp înainte de încheierea contractului.
Mai mult, achitarea ratelor de leasing s-a făcut din încasările provenite ca urmare a contractului de asociere. Prin respectivul contract, participarea la beneficii a consiliului local Pitești fost mult mai mică (aprox. 24%) decât cea cuvenită, potrivit contractului, în timp ce firmele private au obţinut restul de 76 % din beneficii.
În schimbul „serviciilor” sale, primarul Pendiuc Tudor ar fi primit de la unul din acționarii celor două firme private, un apartament în București, situat într-un cartier rezidenţial, cu suprafaţă de 117 mp, garaj de 23 mp și un loc de parcare, în valoare de 130.900 euro, pentru fiica sa. Se reţine pentru moment preţul menţionat în contract, deşi acesta este neserios în raport de preţul apartamentelor din zona rezidenţială respectivă, urmând să se stabilească ulterior preţul real al acestui imobil.
Concret, cu referire la cele menţionate, în calitate de primar al mun. Pitești și conducător al serviciilor publice locale, în perioada 2007-2014, inculpatul Pendiuc Tudor, împreună cu inculpaţii Vişoiu Valentin, Scarlat Constantin şi Văsîi Gheorghe, şi-a exercitat cu rea credinţă atribuţiile ce îi reveneau în legătură cu încheierea, derularea şi prelungirea contractului de achiziţie publică de asociere în participaţiune, sens în care a efectuat următoarele:
- a inițiat procedura de asociere a S.C. PUBLITRANS 2000 S.A. cu un operator privat, contrar legii și contrar cererilor formulate în repetate rânduri de consiliul de administrație al societății şi fără a ţine cont de concluziile studiului de fezabilitate aprobat prin hotărâre de consiliu la data de 07.03.2007;
- a impus, în mod nelegal, membrilor consiliului de administrație ai S.C. PUBLITRANS 2000 S.A. să includă în caietul de sarcini, condiții restrictive pentru a limita participarea operatorilor privaţi la licitaţie, a iniţiat proiectul de hotărâre privind avizarea asocierii în participaţiune, invocând concluziile studiului de fezabilitate întocmit de Universitatea Piteşti, în care se menţionau soluţii contrare celor susţinute de el, cu scopul vădit de a induce în eroare membrii consiliului local;
- a modificat documentaţia de achiziţie (fişa de date a asocierii, caietul de sarcini, contractul cadru) pentru desemnarea operatorului privat, cu scopul de a atribui contractul de asociere în participaţiune societăţilor CNCD S.A./S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A.;
- în calitate de conducător al serviciilor publice locale, nu a pus în aplicare obligaţiile din contractul de asociere în participaţiune, de a reduce cota de participaţie la beneficii şi pierderi a asocierii S.C. CNCD S.A./S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A., practic de a desfiinţa contractul de asociere în participaţiune, ca urmare a faptului că asocierea anterior amintită nu deţinea mijloacele de transport (autobuzele) cu titlu de proprietar,
- a ordonat plăţile prin care asocierea S.C. CNCD S.A./S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A. încasa subvenția, în condiţiile în care cunoştea că această societate nu deţinea autobuzele în proprietate,
- a iniţiat şi prelungit contractul de asociere în participaţiune, invocând, în mod nereal, existenţa unei stări de urgenţă, în condiţiile în care fusese înştiinţat cu privire la imposibilitatea prelungirii acestui contract, pe de o parte şi, pe de altă parte, cunoştea că asocierea S.C. CNCD S.A./S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A. nu deţinea autobuzele în proprietate.
Finalitatea derulării în condiţii frauduloase a acestui contract a fost aceea că, în cadrul asocierii, firma privată a dobândit mijloacele de transport din veniturile realizate de asociaţie şi a realizat şi un profit substanţial, în timp ce societatea publică de transport S.C. PUBLITRANS 2000 S.A. s-a regăsit, la finalizarea contractului, în aceeaşi situaţie, practic fără mijloace de transport. Relevant este faptul că, numai din subvenţia încasată de firma privată au fost achitate autobuzele care i-au revenit în proprietate ulterior.
În această modalitate, a fost cauzat Primăriei Municipiului Piteşti un prejudiciu în sumă de 23.013.099,65 lei (peste 5 milioane euro), arată DNA.