Cum s-a ţinut cald, şi după proteste, pragul care-l salvează pe Dragnea

Timpul nu a trecut degeaba în laboratoarele PSD, unde, din câte se pare, prea puţini s-au resemnat cu înfrângerea usturătoare înregistrată în februarie.  

Defuncta OUG 13 prevedea - după cum ştiu deja milioane de români, din care sute de mii şi-au exprimat în stradă mâhnirea – ca infracţiunea de abuz în serviciu să fie tratată ca atare doar de la o anumită sumă în sus (valoarea prejudiciului).

Două sute de mii de lei prevedea OUG 13 că va fi pragul de „eligibilitate”, printre altele suma „potrivindu-se” de minune cu prejudiciul de puţin peste 100.000 de lei din dosarul în care Liviu Dragnea este judecat pentru instigare la fals intelectual şi instigare la... abuz în serviciu.

În ciuda evidenţelor, preşedintele PSD, dar şi alţi lideri ai partidului au insistat, de-a lungul timpului, că OUG 13 nu a fost dată cu dedicaţie, iar Dragnea a punctat că, în cazul său particular, actul normativ nu ar fi avut efect.

Însă nici el, nici ceilalţi social-democraţi nu au explicat vreodată cum ajunseseră totuşi la concluzia că influenţa va fi nulă. Pragul valoric de 200.000 lei, stabilit în OUG 13, era totuşi de două ori mare decât prejudiciul imputat în dosar. 

OUG 13 a fost abrogată în prima parte a lunii februarie, pe fondul unor proteste fără precedent, care au scos în stradă peste jumătate de milion de români, care au fost dublate de reacţii dure ale partenerilor strategici ai României şi care, pe deasupra, au forţat plecarea ministrului Florin Iordache din fruntea Ministerului Justiţiei.

Intervalul scurs de atunci până azi a demonstrat însă că, în ciuda reacţiilor stârnite de OUG 13, liderii PSD nu s-au împăcat cu ratarea ocaziei de a „filtra” dosarele pe abuz în serviciu.

În 2 martie, Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, judecată în acelaşi dosar cu fostul consort, a cerut sesizarea Curţii Constituţionale, printre argumentele invocate fiind şi lipsa unui prag valoric pentru prejudiciul creat de infracţiunile de abuz în serviciu. Nu mai e o noutate, marţi CCR s-a pronunţat pe această speţă.

Tot în martie, preşedintele comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea (PSD), insista că e necesar un prag, ba mai mult că unul de 200.000 de lei ar fi prea mic şi el. „După cum vedeţi în ordonanţa respectivă se refereau la abuz în serviciu în mod concret şi dacă vă veţi uita în legile si ordonanţele după care se ghidează DNA o să observaţi că o infracţiune gravă acolo este trecută de la 600.000 de euro în sus, deci în legislaţia actuală şi de asemenea abuzul în serviciu este de competenţa DNA de la un milion de euro. Prin urmare 200.000 de lei care însemna 40.000 - 50.000 de euro era a douăzecea parte sau a zecea parte din ceea ce se considera fie competenţa DNA fie infracţiune gravă, deci a zecea parte din ceea ce există în momentul de faţă în legislaţie mi se pare că este destul de jos pragul”, explica la vremea respectivă Nicolicea.

Azi, la două zile după pronunţarea CCR pe excepţia ridicată de Bombonica Prodana, ideea unui prag cât mai mare – şi, pare-se, în primul rând mai mare decât prejudiciul din procesul lui Dragnea - revine în forţă.

Cel care cere acest lucru cu voce de tenor e nimeni altul decât Florin Iordache.

Da, acelaşi Florin Iordache din vremurile tulburi ale OUG 13, ministrul poreclit „Altă întrebare”, oficialul ieşit din Ministerul Justiţiei pe uşa din dos. „Uitaţi-vă în Codul penal, acolo se precizează foarte clar prejudiciul de două milioane de lei şi noi atunci când am stabilit pragul pornind de la articolul din Codul penal care stabileşte acel prejudiciu de două milioane am zis 10% din prejudiciul maxim pe care îl stabileşte Codul penal. Este o dezbatere, poate să fie o dezbatere, dumneavoastră mi-aţi cerut un punct de vedere. Poate fi 200.000, poate fi 300.000, poate fi 150.000, repet, dar punctul nostru de vedere a fost atunci că trebuie să fie 10% din acel prejudiciu care e stabilit de Codul penal. Avem o normă. În acelaşi timp, dacă vă uitaţi şi în Codul vamal se discută acolo de un prejudiciu de 50.000 de euro, care este echivalent cu 200.000, deci practic ne învârtim în jurul lui 200.000”, declară Iordache.

Sigur, aşa cum ne-au obişnuit şi domnia sa, şi Liviu Dragnea, şi alţi lideri PSD se precizează în context că „pragul nu se stabileşte pentru o persoană anume”, se dau asigurări că ideea e constructivă („acest prag trebuie să fie suficient de mare pentru a nu mai face dosare penale degeaba”) şi se indică formula de aur: „Soluţia rapidă, ministerul ar putea veni cu o ordonanţă”.

După cum se poate observa, Florin Iordache vorbeşte, în iunie 2017, cu o seninătate ce pare a face abstracţie de anvergura pe care acum nici şase luni o luase scandalul OUG 13.

Cu seninătatea cu care se pronunţa, la nici două luni de la proteste, Eugen Nicolicea şi, mai presus de toate, cu sângele rece cu care Liviu Dragnea îl aşeza pe Iordache în scaunul de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, la începutul lui aprilie. 

Parcă nu se întâmplase nimic cu doar câteva săptămâni înainte, iar Dragnea îl făcea pe Florin Iordache secundul său.

Iar azi, în iunie, parcă a uitat toată lumea de semnificaţia lui 200.000 în contextul procesului lui Dragnea şi a trecerii OUG 13 prin Guvern în toiul nopţii. Şi chiar prin absurd să fi fost aşa, Iordache nu face decât să atragă din nou atenţia asupra intenţiilor la care nici el, nici Dragnea nu par să fi renunţat vreo clipă.

Ceea ce, poate, nici nu e chiar atât de rău.