Matteo Salvini a fost achitat. În 2019, vicepremierul italian a blocat o navă cu peste 100 de migranți în mijlocul mării

Data actualizării: Data publicării:
matteo salvini

Vicepremierul italian de extremă dreapta Matteo Salvini, care risca mai mulţi ani de închisoare pentru blocarea pe mare a unei nave care transporta migranţi salvaţi în Mediterana, a fost achitat vineri în primă instanţă.

Matteo Salvini, în vârstă de 51 de ani, şeful Lega, un partid antiimigraţie care face parte din coaliţia ultraconservatoare aflată în prezent la putere la Roma, a fost acuzat de abuz de putere şi privare de libertate la un tribunal din Palermo, Sicilia, relatează AFP preluată de News.ro.

El era judecat pentru că a blocat pe mare 147 de persoane salvate, pe nava umanitară Open Arms, în august 2019, când era ministru de interne într-un guvern anterior, refuzând să le permită debarcarea în Italia.

Situaţia a durat aproape trei săptămâni şi a ţinut prima pagină a ziarelor din întreaga lume: alte ţări UE s-au oferit să preia migranţii, ONG-urile au intervenit, iar actorul hollywoodian Richard Gere s-a autoinvitat pe navă în semn de solidaritate.

Migranţilor li s-a permis în cele din urmă să debarce pe insula italiană Lampedusa în urma unei hotărâri judecătoreşti.

„În numele poporului italian (...), Tribunalul din Palermo (...) îl achită pe Matteo Salvini de acuzaţiile formulate împotriva sa, întrucât infracţiunea nu a fost stabilită”, a declarat judecătorul Roberto Murgia după ce a deliberat cu puţin timp înainte de ora 19:00 GMT. Anunţul achitării a fost întâmpinat de aplauze din partea susţinătorilor liderului naţionalist aflaţi în sala de judecată, potrivit jurnaliştilor AFP prezenţi la faţa locului.

Avocata lui Salvini, Giulia Bongiorno, a reamintit într-o pledoarie finală că „codul penal italian nu pedepseşte pe nimeni care se opune libertăţii de a debarca în Italia”. Ea a denunţat „utilizarea migranţilor pentru a lupta împotriva miniştrilor care nu sunt pe placul unei anumite părţi a opiniei politice « din Italia, reluând implicit diatribele recurente ale clientului său împotriva »judecătorilor politizaţi”. Matteo Salvini a primit sprijinul mai multor lideri şi personalităţi străine, printre care premierul ungar Viktor Orban, miliardarul american Elon Musk şi deputatul francez de extremă dreapta Marine Le Pen.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de des trebuie să-ți speli picioarele: Adevărul surprinzător despre...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa