DNA: Judecătorul Stan Mustață a luat mită în șase dosare. Într-unul dintre ele ar fi fost implicat Cristian Borcea

Data publicării:
stan mustata captura

Actualizare 18.30 Judecătorul a primit mandat de reținere.

Actualizare 17.35 Judecătorul a ajuns din noua la DNA și a spus jurnaliștilor că se așteaptă să fie reținut.


Actualizare 16.38. Stan Mustață ar fi luat mită în șase dosare, iar într-unul dintre ele ar fi fost implicat Cristian Borcea, se arată într-un comunicat al procurorilor DNA.

Cristi Borcea ar fi cerut aplicarea legii favorabile pentru a-și micșora pedeapsa primită în Dosarul Transferurilor. Cererea lui Cristian Borcea a fost soluționată în urmă cu două zile, dar magistrații nu i-au dat câștig de cauză.

Într-un singur dosar, mita ar fi fost de 30.000 de euro.

Potrivit procurorilor DNA, Stan Mustaţă, „acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte şi în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, aflat în compunerea completelor de judecată învestite cu soluționarea unor dosare penale, a pretins, în mai multe rânduri, de la diferite persoane condamnate sau inculpate în respectivele dosare, sume de bani care nu au fost particularizate sub aspectul cuantumului”.

Acestea ar fi, conform comunicatului DNA:

1. La data de 7 aprilie 2014, prin intermediul suspectului Boraciu Ion, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile unei persoane condamnate, în sensul admiterii contestaţiei în anulare împotriva deciziei penale nr. 222/A/2014, pronunţată la 04.03.2014 de Curtea de Apel Bucureşti.

2. La data de 11 aprilie 2014, prin intermediul suspecţilor Boraciu Ion și Alexandru Florian, în vederea pronunţării unei soluţii de punere în libertate a unui inculpat, prin admiterea contestaţiei formulate de acesta împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti la 26.03.2014 (respingerea cererii de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar)

3. În perioada 15-16 aprilie 2014, prin intermediul suspecților Boraciu Ion și Alexandru Florian, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile unui condamnat, cu prilejul judecării contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 145 pronunţate la 28.02.2014 de Tribunalul Ilfov.

4. În data de 16 aprilie 2014, prin intermediul suspecților Boraciu Ion şi Alexandru Florian, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile unei persoane condamnate.

5. La data de 16 aprilie 2014, prin intermediul suspecților Boraciu Ion şi Alexandru Florian, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile unui inculpat, cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 194 pronunţate la 19.12.2013 de Tribunalul Ilfov, Secţia penală.

6. La data de 16 aprilie 2014, prin intermediul suspecților Boraciu Ion şi Alexandru Florian, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile unor persoane care s-au constituit parte civilă (majorarea despăgubirilor civile), cu prilejul judecării apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 29 pronunţate la 05.03.2014 de Judecătoria Roşiorii de Vede.

De asemenea, în cursul lunii aprilie 2014, Mustaţă Stan, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală şi acţionând în cadrul grupului infracţional din care făcea parte, a pretins, cu complicitatea suspectei Curea Mariana şi prin intermediul suspectului Boraciu Ion, de la o persoană , suma de 30.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi în compunerea unui alt complet al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă unui inculpat.

________________________

Actualizare 14.50. Nu s-a intervenit pentru absolut nimeni. Nu s-a luat niciun ban, nu s-a dat absolut nimic”, a declarat unul dintre suspecți, Florin Alexandru.

Întrebat de jurnaliști dacă se întâlnea cu judecătorul Stan Mustață și grefiera de la Curtea de Apel într-un apartament din Colentina, unde aceștia ar fi fost interceptați, bărbatul a spus că se întâlnea acolo cu un prieten și că uneori trecea și magistratul pe acolo.

El a adăugat că îl cunoaște pe Stan Mustață de câteva luni și că luau masa împreună uneori, dar nu au discutat despre dosare.

Florin Alexandru a mai spus că a procurorii l-au acuzat de complicitate la luare de mită și că este sub control judiciar.

____________________

Actualizare 14.20. CSM a dat aviz pentru reținerea judecătorului Stan Mustață.

_____________________

Actualizare 13.08. Procurorii DNA au început urmărirea penală față de judecătorul Stan Mustață și alte cinci persoane, între care un grefier de la Curtea de Apel București.

În această cauză „există date și aspecte din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014, cele șase persoane au constituit sau aderat la grupul infracţional în scopul săvârșirii unor infracţiuni de corupţie judiciară (luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare folosire în orice mod direct sau indirect de informaţii care nu sunt destinate publicităţii și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii) urmărind obţinerea de beneficii materiale”, se arată într-un comunicat al procurorilor DNA.

În acest dosar, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Serviciului Român de Informaţii. 

_______________________

Actualizare 12.48. CSM se reunește la această oră pentru a discuta cererea DNA de arestare a judecătorului Stan Mustață și de percheziționare a locuinței sale. Cererea a fost transmisă astăzi de DNA, după ce magistratul a fost ridicat din biroul său de la Curtea de Apel București și dus la audieri.

______________________

Actualizare 12.05. Judecătorul Stan Mustață a declarat la ieșirea de la DNA că a fost dus la audieri pentru „discuții, vorbe”.

El le-a declarat jurnaliștilor că „nici vorbă” să fi cerut bani de la persoanele implicate în dosarele pe care le-a judecat sau să i se fi oferit bani.

Surse din cadrul DNA spun că este vorba despre o anchetă majoră și că Stan Mustață, alături de alte persoane, ar fi încercat să influențeze rezultatul unor procese. Aceleași surse spun că magistratul era monitorizat în dosarul ICA și că un apropiat al judecătorului s-ar fi întâlnit cu un apropiat al lui Dan Voiculescu.

Același surse spun că judecătorul ar fi cerut bani în dosarul lui Mihai Stoica și în alte dosare.

_______________

Actualizare 10.44. DNA a cerut de la CSM un aviz pentru reținerea magistratului Stan Mustață și percheziționarea locuinței acestuia. La această oră, judecătorul de la Curtea de Apel București este audiat de procurorii anticorupție.

__________________

Actualizare 10.31. Avocatul Gheorghiță Mateuț, care îl apără pe Dan Voiculescu în dosarul ICA, a declarat la Digi 24 că procesul acestuia este adectat, deoarece dacă nu se asigură continuitatea completului, cauza se amână.

„Se va vedea dacă va fi menținut același complet sau dacă va fi desființat, ceea ce înseamnă că va urma o nouă procedură de repartizare aleatorie a cauzei penale. Nu se poate face absolut nimic din punct de vedere procedural, pentru că, dacă este un caz de imposibilitate obiectivă, de judecare a cauzei la acest termen, singura posibilitate e amânarea și acordarea unui nou termen”, a spus el.

„Eu sunt surprins de acest eveniment. Spun asta pentru că eu l-am avut pe dl. judecător și in alte cauze și am apreciat evoluția sa profesională și nu cred că poate fi implicat într-o asemenea faptă, însă se va vedea”, a mai spus avocatul.

Întrebat dacă clientul său are vreo legătură cu dosarul în care este audiat magistratul, Gheorghiță Mateuț a răspuns: „Cu siguranță nu și nici nu poate exista vreo legătură cu dl. Voiculescu.”

___________________

Este vorba despre judecătorul Stan Mustață, președintele completului de judecată în dosarul ICA. Astăzi, magistrații urmau să se pronunțe în privința excepțiilor invocate de avocații din dosar. 

Din primele informații, Stan Mustață este suspectat de luare de mită într-un alt dosar.

Stan Mustață s-a abținut în urmă cu două termene din dosarul ICA, a spus că nu vrea să facă parte din acest complet de judecată, pentru că în presă ar fi apărut mai multe date referitoare la activitatea lui privind implicarea într-o grupare infracțională. Cererea sa de abținere a fost însă respinsă.

Stan Mustață a făcut parte și din completul care a judecat dosarul lui Mihai Stoica, managerul clubului Steaua.  

În curs de actualizare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri