DIICOT: Achiziţii fictive de 2 milioane euro la Compania pentru Controlul Cazanelor. Angajații scoteau banii de la bancomat

Data publicării:
ofiteri diicot cu cagula
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorii DIICOT și polițiștii de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate au făcut miercuri 39 de percheziții într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor. Potrivit DIICOT, mai mulți angajați de la Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (companie de stat, în subordinea Ministerului Energiei) au făcut aproape 500 de achiziții publice fictive în ultimii trei ani, prejudiciind bugetul companiei cu circa două milioane de euro.

Procurorii DIICOT arată într-un comunicat remis miercuri că angajații CNCIR au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de delapidare (însușirea unor sume de bani din patrimoniul companiei) și că membrii din palierul superior al grupului infracţional organizat au beneficiat de ajutorul altor persoane, care au derulat activităţi infracţionale convergente care le-au adus profit.

„Mecanismul infracţional a presupus efectuarea de achiziții fictive de bunuri de la societăți controlate de membrii grupului infracțional/persoane care au aderat la grupul infracțional/ persoane apropiate de membrii grupului infracțional, prin atribuire directă în platforma SEAP. Bunurile/produsele nu au fost efectiv livrate, însă contravaloarea acestor achiziții a fost achitată de companie, sumele de bani fiind retrase în numerar de la ATM sau de la ghișeele unităților bancare și distribuite ulterior între membrii grupului infracțional organizat. Ulterior, pentru a scădea din gestiunea companiei stocul de bunuri astfel achiziționate, acestea erau eliberate în consum către departamentele/serviciile din cadrul CNCIR – structura centrală sau către unitățile subordonate - Sucursale regionale și Puncte de lucru teritoriale”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit procurorilor, grupul a acționat din mai 2020 până în prezent, reușind delapidarea bugetului instituției cu suma totală de 9.699.480,08 lei (aproximativ două milioane de euro), provenind din 485 achiziții publice (fictive) de bunuri (din categoriile: papetărie și birotică, curățenie și igienă, materiale de construcții, accesorii electrice și alte produse consumabile).

19 membri ai grupului vor fi duși la sediul DIICOT pentru audieri.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”