Declaraţiile lui V. Ponta în cazul Brâncuşi, verificate de CSM. Premierul: Sculptura "Cuminţenia Pământului" a fost retrocedată ilegal

Data publicării:
Victor Ponta impaciuitor la Digi24 30 septembrie 2014 5

 

Întrebat dacă CSM a cerut Inspecţiei Judiciare să facă verificări în cazul declaraţiilor premierului Victor Ponta, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Adrian Bordea, a spus că IJ s-a sesizat în acest caz.

"Obligaţia Inspecţiei Judiciare este aceea ca, în momentul în care apar încălcări sau eventuale încălcări ale independenţei justiţiei, să facă un raport. Acest raport va fi supus plenului CSM şi plenul va hotărî dacă este vorba de o încălcare sau nu a independenţei justiţiei", a spus judecătorul Adrian Bordea. 

Astăzi, premierul a afirmat că verificările Inspecţiei Judiciare se vor referi strict la dosarul de retrocedare a operei de artă.

„Eu am înţeles altceva. În primul rând, am înţeles că Inspecţia Judiciară va verifica ceea ce noi am cerut prin Ministerul Justiţiei şi anume să vedem dacă s-a respectat legea în privinţa retrocedării singurei opere a lui Constantin Brâncuşi. Singura operă, de valoare, care poate fi expusă într-un muzeu din România”, a afirmat Victor Ponta. 


Premierul Victor Ponta a declarat marţi că i-a cerut ministrului Justiţiei să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii asupra faptului că un judecător a emis, în opinia sa, o hotărâre greşită în cazul operei lui Brâncuşi "Cuminţenia Pământului", spunând că acel judecător ar trebui să plătească.

România riscă să piardă una dintre marile opere ale lui Brâncuşi

20 de milioane de euro pentru „Cuminţenia Pământului”. K. Hunor: Nu ştiu dacă e suma corectă, vom începe negocierile

"Singura operă a lui Constantin Brâncuşi rămasă în România, Cuminţenia Pământului, a fost retrocedată deşi la dosar erau toate actele prin care statul era proprietar legal, iar acum, ca să nu fie vândută, trebuie să plătim 20 de milioane de euro. Deci, fiecare român din această ţară va da un euro, de la nou-născut la pensionar, pentru că, din punctul meu de vedere, nişte judecători sau un judecător a dat o hotărâre greşită, or eu i-am cerut ministrului Justiţiei să sesizeze CSM şi CSM dacă constată că nu eu am dreptate, o să-mi cer scuze. Dar dacă se constată că un judecător a greşit, acel judecător trebuie să plătească", a spus Ponta la Digi24.

În urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta a declarat că îşi doreşte, ca cetăţean, ca justiţia să fie mai eficientă, deoarece reprezintă un serviciu public, şi să fie responsabilă atunci când greşeşte, arătând că, deocamdată, aceasta este singura putere care nu răspunde niciodată când greşeşte.

Ceea ce îmi doresc, ca cetățean, nu ca persoană publică, este ca justiția din România să fie mai eficientă, pentru că e un serviciu public, ca și Sănătatea, ca și Armata, ca și Educația. Și să fie responsabilă atunci când greșește. Deocamdată este singura putere care nu răspunde niciodată când greșește. Noi ceilalţi, când greșim, răspundem în fața justiției. Justiția, dacă vreodată greșește, vorbesc absolut ipotetic, desigur, nu răspunde”, a spus Victor Ponta în 17 septembrie.

Și mă gândesc că prin decizii ale justiției are de plătit în următorii 20 de ani mai mult decât vom produce noi toți vreodată. Și cu asta închei, ca o amărăciune, că printr-o decizie a justiției, pe care în niciun caz nu vreau să o critic, singura operă a lui Constantin Brâncuși din România a fost retrocedată, deși la dosar erau toate documentele care arătau că a fost cumpărată de statul român”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...