Roberto Ababei a fost trimis în judecată la scurt timp de la reţinere, în octombrie anul trecut. În faţa instanţei, a recunoscut toate acuzaţiile. A câştigat astfel îngăduinţa magistraţilor, care au dictat trei ani de închisoare, cu suspendare.
„Una dintre condiţiile impuse de instanţă pentru suspendarea executării pedepsei în cazul fostului adjunct al Poliţiei Capitalei este să muncească în folosul comunităţii 100 de zile aici, la Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Bucureşti”, explică reporterul Digi24.
Tot închisoare cu suspendare, dar în anumite condiţii, au dictat judecătorii şi pentru foştii şefi ai fotbalului românesc, acuzaţi de dezafilierea ilegală a Universităţii Craiova.
„Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis că, în măsura în care starea de sănătate le va permite, atât Mircea Sandu cât şi Dumitru Dragomir trebuie să muncească în folosul comunităţii. Fie la Poliţia Locală a Sectorului 1, fie la Arhiepiscopia Bucureştilor”, detaliază Andreea georgescu, reporter Digi24.
Niciuna dintre aceste soluţii nu este bătută în cuie. O sentinţă definitivă prin care s-a dispus muncă în folosul comunităţii a fost pronunţată în privinţa lui Rudel Obreja, condamnat pentru trafic de influenţă. La începutul anului, Gruia Stoica aştepta decizia definitivă a magistraţilor, după ce prima instanţă hotărâse patru ani după gratii.
Numai că instanţa supremă a micşorat pedeapsa şi a decis că omul de afaceri nu o va executa, dacă acceptă să facă muncă în folosul comunităţii. Fostul lider politic Sorin Frunzăverde, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare, a scăpat de o astfel de obligaţie, după ce a dovedit că starea de sănătate nu îi permite să muncească.