„Fântâniță lucitoare, faci și locuri de parcare?”. Protest spontan la redeschiderea fântânilor arteziene de la Unirii
Data publicării:
Fântânile arteziene din Piaţa Unirii, care au fost reabilitate şi modernizate, au fost redeschise joi, printr-o reprezentaţie a Orchestrei Simfonice Bucureşti şi cu un spectacol multimedia.
La eveniment au participat mii de bucureșteni curioși să vadă cum arată acum fântânile arteziene din centrul Capitalei. Printre ei s-au strecurat însă și câțiva protestatari care au venit cu pancarte inscripționate cu mesaje pentru primărie.
„Fântâniță lucitoare, faci și locuri de parcare?”, „Curg fântânile-n cascadă, clădirile stau să cadă”, „Frumoase fântâni, dar ai promis revoluție în trafic”, „Frumose fântâni, dar ați promis spital metropolitan” - sunt câteva dintre mesajele protestatarilor.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că reabilitarea şi modernizarea celor 17 fântâni arteziene este o obligaţie prevăzută în contractul de concesiune încheiat între municipalitate şi Apa Nova Bucureşti, reabilitarea fântânilor făcând parte dintr-un program din fonduri proprii Apa Nova, cu o investiţia iniţială estimată la 7 milioane de euro.
Potrivit municipalităţii, toate echipamentele au fost instalate în bazinele şi structurile deja existente, elementul sculptural central fiind păstrat şi integrat în noul design. Fântâna centrală din Piata Unirii are integrate patru "ecrane de apă” orientate spre cele patru puncte cardinale, menite să creeze o platformă multimedia imensă pentru videoclipuri, dar şi proiecţii laser, dispunerea ecranelor de apă oferind un efect tridimensional unic în Europa.
Acum, sistemul monitorizat complet digital permite controlul oricărei unităţi individuale din intregul complex de 44 de fântâni independente dispuse pe o distanţă de 1,4 kilometri, de la Piaţa Alba Iulia până la Piaţa Constituţiei.
Primăria Capitalei mai spune că după modernizare, începând cu 28 septembrie, fântânile din Piaţa Unirii vor oferi vizitatorilor show-uri multimedia în fiecare vineri, sâmbată şi duminică, în intervalul orar 20.00-21.00, atât cât vremea o va permite.
"Apa ta, responsabilitatea noastră" este sloganul companiei Apa Nova şi suntem mândri că am reuşit să implementăm cu responsabilitate acest proiect de marcă. Fântânile din Piaţa Unirii sunt un simbol al oraşului la care noi ne raportăm, iar pentru Apa Nova este o onoare să îşi pună amprenta asupra unuia dintre cele mai ambiţioase proiecte de dezvoltare urbană din ultimii ani,” a declarat, la rândul său, Mădălin Mihailovici, director general Apa Nova.