Video Sindicaliștii din Energie protestează împotriva noii legi a pensiilor: „Pune în pericol lucrătorii din domeniul nuclear”

Data publicării:
protest in fata ministerului muncii
Federaţia Sindicatelor Energetica susține că această nouă lege a pensiilor pune în pericol lucrătorii din domeniul nuclear integrat. Sursă foto: BNS

Angajați din domeniul nuclear protestează, miercuri, în fața Ministerului Muncii împotriva noii legi a pensiilor. Ca în cazul minerilor, aceștia vor avea venituri mai mici atunci când vor ieși la pensie sau trebuie să lucreze mai mulți ani pentru a nu pierde bani la recalculare.

Într-un comunicat, Federaţia Sindicatelor Energetica susține că această nouă lege a pensiilor pune în pericol lucrătorii din domeniul nuclear integrat. Este vorba despre cei care activează în domeniul pulberii dioxidului de uraniu, respectiv fabrica Feldioara şi cei care activează în fabrica de combustibil nuclear Mioveni.

„Astfel, noua lege măreşte stagiul de cotizare pentru aceştia şi impune şi un prag de vârstă de minim 45 de ani pentru pensionare”, mai arată comunicatul de presă.

În consecință, sindicaliștii cer menținerea stagiului de cotizare si a condițiilor de pensionare pentru Zona I si II de expunere la radiații reglementat în legislația anterioara - astfel cum au fost recunoscute acestea dintotdeauna în legislația românească, de la recunoașterea lor inițială în 1990 și până la intrarea in vigoare la noii legi a pensiilor.

Potrivit Federației, actuala lege a pensiilor a adăugat nu mai puțin de 7 ani pentru zona I de radiații și 10 ani pentru zona II pentru că acești lucrători să poată beneficia de dreptul la recunoșterea condițiilor nocive de muncă (ducând vechimea în zonele de radiatii la 22 ani în zona I si 25 de ani în zona II). În plus, ca o condiție suplimentară, a stabilit un prag minim de vârstă, indiferent de îndeplinirea condiției de vechime, pentru a putea beneficia de dreptul la pensie.

Sindicaliștii cer şi recunoașterea pentru cei care au lucrat în condiții speciale si deosebite a stagiilor de cotizare din vechea lege a pensiilor, arătând că actuala lege a pensiilo nu mai recunoaste stagiile complete de cotizare de care au beneficiat toți cei pensionați anterior datei de 1 septembrie 2024, ducând la discriminări, inechități si diferențe majore la cuantumul pensiei pentru lucrătorii care au lucrat în condiții similare (aceeași vechime si aceleași condiții de muncă).

 

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri