Victor Ponta: 2013 o să fie un an mai bun pentru că n-o să avem alegeri

Data publicării:
20121204 20pontaexecutiv-36773

În deschiderea şedinţei, premierul a dat asigurări că alegerile legislative de duminică, 9 decembrie, se vor desfăşura cu maximă transparenţă.

„În primul rând, şi astăzi şi mâine, până duminică, (Guvernul) funcţionează la turaţie normală. Asta înseamnă organizarea alegerilor şi vorbesc de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi toate celelalte structuri. S-au organizat foarte bine alegerile locale, s-a organizat la fel de bine referendumul, se va organiza şi acum, cu transparenţă totală. Toţi candidaţii au reprezentanţi în secţiile de vot”, a asigurat primul ministru.

Ponta le-a cerut autorităţilor să ignore culoarea politică a candidaţilor suspectaţi de contravenţii şi infracţiuni în campania electorală: „Pentru orice fel de problemă apărută în ultimele zile vă rog să luaţi măsuri - amenzi, sancţiuni, dosare... La oricine, nu mă interesează din ce partid este candidatul. Aşa cum aţi acţionat până acum, faceţi şi în ultimele zile. Trece şi ziua de duminică.

Un lucru bun, spune premierul, este că anul viitor nu va mai fi măcinat de nici un scrutin. Cu alte cuvinte, neliniştile politice nu ar trebui să mai tulbure România. „Mă întreba cineva de ce sunt optimist: o să fie un an mai bun 2013 pentru că n-o s-avem alegeri în 2013. Şi al doilea lucru, sigur, sperăm să nu mai avem secetă, a propos de agricultură.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri