Întâlnirea dintre şeful STS şi preşedinte vine în contextul în care premierul Victor Ponta a cerut convocarea unei şedinţe extraordinare a CSAT tocmai pentru demiterea lui Marcel Opriş. Prim-ministrul îl acuză de proasta gestionare de către STS a operaţiunilor de localizare a avionului prăbuşit săptămâna trecută în Apuseni, accident în urma căruia şi-au pierdut viaţa două persoane.
Şedinţa CSAT a fost programată pentru duminică. Demiterea şefului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale se poate face doar de către CSAT, iar decizia se ia cu unanimitate de voturi. USL a mai încercat să-l demită pe Marcel Opriş în 2012, după suspendarea lui Traian Băsescu din funcţie, dar atunci consilierul pe probleme de apărare al preşedintelui, Iulian Fota, s-a opus, iar demiterea nu a putut fi aprobată.
Pe de altă parte, premierul Victor Ponta a spus miercuri că raportul vicepremierului Gabriel Oprea privind accidentul aviatic din Apuseni este mult mai stufos decât cel prezentat presei şi conţine informaţii secrete.