Victor Ponta cere convocarea CSAT

Data publicării:
sedinta csat prsidency.ro

În această şedinţă ar urma să fie analizată intervenţia STS în cazul accidentului aviatic din Apuseni, în care doi oameni au murit. Premierul vrea schimbarea din funcţie a şefului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Marcel Opriş. Victor Ponta consideră că STS poartă mare parte din vina intervenţiei haotice din urma accidentului aviatic din Apuseni.

Astăzi, într-un mesaj postat pe Facebook, şeful Guvernului a acuzat manipulari menite să distragă atenţia de la faptul că Marcel Opriş nu şi-a făcut datoria ca şef al STS în cazul accidentului din Apuseni. „Sunt mulţi talibani care au dat drumul la maşinărie pentru protecţia lui Opriş în fruntea STS”, susţine Victor Ponta, fără explica la ce anume se referă.

„Avem nevoie de un raport CSAT privind accidentul de luni. Identificarea locului telefonului de la care vorbeau supraviețuitorii a fost făcută în mod greșit, iar echipa de intervenție a fost trimisă la o distanță destul de mare. STS este o instituție care nu a funcționat bine în această situație. Eu nu pot să iau măsuri direct pentru că STS este sub autoritatea CSAT, iar singurul drept a fost convocarea CSAT pentru a discuta pe ordinea de zi acest subiect. Cred că Traian Basescu nu se va opune ca la STS să se ia măsurile care se impun”, a afirmat premierul Victor ‪‎Ponta, pe contul de Facebook, preluând declarațiile dintr-o emisiune televizată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri