România a primit ofertă de la SUA pentru achiziția a noi avioane F16

Data actualizării: Data publicării:
Checker Auto Parts 500

Primele avioane din escadrila F16 ajung în România. Şi deja Bucureştiul a primit mai multe oferte pentru cumpărarea unor noi aparate de zbor de acelaşi tip. Avem deja 12 avioane de luptă, luate din Portugalia. Ele ajung astăzi în baza aeriană de la Câmpia Turzii. Ne-ar mai trebui însă încă 24, spun oficialii români, pentru a fi siguri că spaţiul aerian e perfect apărat. Printre cei care s-au oferit să ni le furnizeze ar fi şi Statele Unite, care de altfel ar trebui să şi aprobe viitoarea achiziţie a armatei române.

„Suntem hotarâţi să continuăm constituirea capabilităţii avion multirol. Înseamnă trei escadrile”, afirmă Mihnea Motoc, ministrul Apărării Naționale.

De 36 de avioane de luptă are nevoie România pentru ca forţele aeriene să poată efectua misiuni de poliţie aeriană fără să fie ajutate de alte state membre NATO. Aparatele de zbor ar urma să ajungă în bazele aeriene de la Feteşti, Câmpia Turzii şi Bacău.

„Am primit răspunsuri de la omologii mei din state partenere din Europa”, adaugă Mihnea Motoc.

Polonia, Grecia sau Statele Unite sunt doar câteva dintre ţările care pot vinde României următoarele două escadrile de avioane de tip F16. Portugalia, de unde Forţelor Aeriene române au cumpărat deja primele 12 aparate de luptă de fabricaţie americană, ar putea continua programul de instruire a piloţilor noştri.

„România a manifestat interesul ca un program de această natură să poată fi repetat. În cazul în care va exista posibilitatea ca avioane să poată fi modernizate de forţele noastre aeriene, sigur că ne va face cea mai mare plăcere să stabilim o astfel de relaţie în continuare cu România”, declară Jose Alberto Lopes, ministrul Apărării portughez.

Baza Aeriană numărul 5 din Monte Real-Portugalia este una dintre puţine unităţi de aviaţie din lume care poate moderniza avioane F16 şi poate antrena piloţi pentru un astfel de tip de aeronavă de luptă. Primele 6 avioane cumpărate de armata română au decolat spre baza Aeriană de la Feteşti. Acolo a fost amenajată prima unitate capabilă să găzduiască aparate de zbor de acest gen. Investiţiile în modernizarea bazei au depăşit 30 de milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri