Regele care l-a păcălit pe Hitler

Data publicării:
mihai

Într-un interviu acordat Europa Liberă, dar și într-un documentar intitulat „Regele care l-a păcălit pe Hitler”, Regele Mihai I povestea despre lovitura de stat din 23 august 1944, în urma căreia durata celui de-Al Doilea Război Mondial a fost scurtată cu peste 200 de zile, dar și despre cele două întâlniri la care a stat față în față cu Adolf Hitler.

Regele Mihai: „L-am întâlnit pe Hitler de două ori. Prima dată, când ne-am întors din Anglia și Franța, în 1938, cu tatăl meu, Regele Carol al II-lea, iar ei doi au purtat discuții. Nu știu ce au discutat, pentru că eu nu vorbesc germana. A doua oară, l-am întâlnit când mama mea, Regina Elena, a vrut să călătoreasca la Florența pentru a rezolva anumite treburi și i-am cerut permisiunea lui Antonescu, iar el ne-a dat-o, dar ne-a spus, daca mergeți în Italia, va trebui să vă întâlniți cu familia regală italiană, așa că probabil va trebui să vă întâlniți și cu Mussolini, și cu Hitler. Așa că Antonescu ne-a aranjat în așa fel călătoria încât să mergem la Florența prin Berlin. Mama nu a vrut, dar până la urmă am mers. Am luat prânzul cu Hitler undeva la Berlin. După cum am spus, eu nu vorbesc germana, dar mama mea știa un pic de germană. Nu a fost o întâlnire prea fructuoasă, deși am avut un translator.

Când discuția a ajuns la un subiect care îl interesa, nu-mi mai amintesc exact ce anume, dar când s-a pornit, totul s-a transformat într-un discurs adresat celor care se aflau acolo doar pentru a lua prânzul. Deodată, ochii lui au căpătat o expresie fixă, care mie mi s-a părut foarte neplacută. Odată ce a început să vorbească, parcă a intrat în priză, și a început să se repete. Totul a durat doar câteva minute, dar s-a văzut pe fața lui, atunci când a atins un subiect care îl interesa, nu se mai putea opri… cam neplăcut.”

RFE/RL: Era Hitler infricosator?

Regele Mihai: „Nu, eram atât de îndepărtați din punct de vedere al mentalităților, încât atitudinea lui intimidantă m-a deranjat precum apa penele raței. (Regele zâmbește din nou). Nu m-a atins, și nici pe mama. Nici ea nu a fost deloc impresionată.”

În seara zilei de 23 august 1944, românii de pretutindeni erau strânşi în jurul radioului să asculte un mesaj de maximă importanţă pentru viitorul ţării adresat naţiunii de Regele Mihai I.

„Am luat trenul spre Berlin să vedem ce ar fi rezervat cealaltă cale şi am avut un prânz cu Hitler. Nu a fost deloc o întâlnire plăcută”, povestea Regele Mihai I și în documentarul „Regele care l-a păcălit pe Hitler”.

Deşi Aliaţii l-au acoperit pe Regele Mihai I de onoruri, libertatea astfel câştigată nu a durat mult. Naţiunile care îl lăudaseră au „vândut” România Rusiei, obligându-l pe rege să ia calea exilului. Adevărul a fost uitat, iar liderii sovietici şi comuniştii români s-au întrecut să îşi asume meritele pentru evenimentele din 1944.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri