Prim-procurorul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a declarat, miercuri, că a primit de la Jandarmeria Română o mare parte din documentele solicitate cu privire la intervenţia de vineri, respectiv planul de acţiune, planul de intervenţie şi jurnalul acţiunilor operative. Nu au fost primite însă informații despre gazele folosite împotriva populației. De asemenea, de la Prefectura Capitalei nu a fost transmis ordinul în baza căruia a fost evacuată prin forță Piața Victoriei, deși acesta a fost solicitat acum patru zile.
Întrebat dacă din planul de acţiune rezultă ce informaţii aveau jandarmii şi de ce au fost violenţi în intervenţia lor, Ionel Corbu a spus: „Există elemente şi indicii doveditoare privitor la amploarea evenimentelor ce urmau să se desfăşoare sau să aibă loc, însă, în opinia mea, sub nicio formă actele de agresiune exacerbate nu se justificau, atâta vreme cât existau multiple modalităţi de estompare a unor demersuri, care au degenerat sau care urmau să degenereze”.
El a precizat că Parchetul nu a primit documente cu privire la cantitatea de gaze folosită de jandarmi la protest.
„Deocamdată, nu avem date şi elemente cu privire la concentraţia gazelor utilizate şi compoziţia acestora”, a precizat procurorul.
De asemenea, Ionel Corbu a explicat că a cerut de la Prefectura Capitalei ordinul de intervenţie, însă nu l-a primit.
„Am cerut ordinul de intervenţie şi suntem încă în aşteptarea lui. De la Prefectură am cerut acest ordin în faza primară şi anume în după-amiaza zilei de 11 august. Am primit un răspuns de la Prefectură în sensul de a ne adresa Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti pentru a intra în posesia lui, deşi cred că am fi putut intra în posesia unei copii şi de la Prefectură, întrucât acolo trebuie să existe un exemplar doi”, a afirmat procurorul.
Citiți și: 2012 vs. 2018. „Acesta este sindromul unui sfârșit de regim”
Întrebat dacă din documentele trimise de Jandarmerie reiese că existau informaţii, anterior zilei de 10 august, că se încearcă o revoltă sau atacarea Guvernului, Corbu a răspuns: „Nu am identificat astfel de date din documentele ce ne-au fost puse la dispoziţie, până la această oră”.
De asemenea, el a fost întrebat de jurnalişti dacă există informaţii privind implicarea ministrului de Interne în coordonarea acţiunilor jandarmilor.
„Nu am sesizat acest lucru. Din datele care ne-au fost comunicate, rezultă că întreaga misiune a fost coordonată şi implicit condusă de domnul inspector general”, a spus acesta.
Procurorii militari au deschis un dosar penal, în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului Diasporei de vineri din Piaţa Victoriei.
Până în prezent, au fost înregistrate la Parchet 192 de plângeri penale ale persoanelor rănite în urma intervenţiei jandarmilor.